Antena 3 CNN Actualitate Afacerea lui Puiu Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, în impas

Afacerea lui Puiu Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, în impas

Afacerea lui Puiu Popoviciu cu Universitatea de Agronomie, în impas
Sursa foto: Foto: Mediafax
28 Apr 2011   •   16:34

Cea mai controversată afacere imobiliară din nordul Capitalei, asocierea dintre Agronomie şi firmele controlate de Puiu Popoviciu, riscă să se aproprie de final. Şi asta, pentru că, spun reprezentanţii Agronomiei, Universitatea a fost înlăturată de la masa decizională.

Afacerea lui Puiu Popoviciu cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice ar putea să intre în impas. Agronomia vrea să rupă înţelegerea cu miliardarul român şi îşi cere, acum, terenul înapoi. Pentru acelaşi teren, Popoviciu a fost reţinut acum doi ani de procurorii DNA.

"Universitatea cere dizolvarea Băneasa Investments pentru a-şi recupera terenul, unul dintre principalele motive fiind scoaterea reprezentanţilor Universităţii din Consiliul de Administraţie al societăţii", a declarat Ştefan Diaconescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice.

Litigiul comercial va fi soluţionat de instanţele de judecată. Însă, până atunci, Puiu Popoviciu, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai Agronomiei trebuie să răspundă acuzaţiilor aduse de procurorii anticorupţie care investighează mult-discutata asociere. DNA, de altfel, a extins ancheta şi a cerut inclusiv sprijin din partea unor autorităţi judiciare externe.

"În prezent, se efectuează acte de urmărire penală faţă de 19 persoane, dintre care 15 în calitate de învinuiţi şi patru în calitate de inculpaţi", se arată într-un răspuns al DNA, la solicitarea Antena 3.

Rectorul Universităţii susţine că partenerii comerciali nu au motive de îngrijorare.

Printre chiriaşii Băneasa Investment se numără atât fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, dar şi Ambasada Statelor Unite, instituţie ce dorea să-şi mute sediul în nordul Capitalei. În situaţia în care Universitaeta obţine dizolvarea Băneasa Investments, aceste contracte ar urma să fie renegociate cu Agronomia.

Reprezentanţii lui Puiu Popoviciu spun că această dizolvare este doar un scenariu ipotetic, pe care nu doresc să-l comenteze. De altfel, în Adunarea Generală a Acţionarilor, controlată de oamenii miliardarului s-a respins, recent, cererea de dizolvare a societăţii.

Procurorii DNA acuză că, în aceasta afacere, statul român ar fi fost păgubit cu peste 300 de milioane de euro, în urma subevaluării terenului adus ca aport de Agronomie în asocierea cu firmele lui Puiu Popoviciu. Ancheta DNA a început în 2009 şi, spun surse judiciare, cei care au parafat această afacere ar putea să dea socoteală în faţa instanţelor de judecată.

 


×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close