Peste 100 de persoane aşteaptă Serviciul de Pașapoarte dintr-un centru comercial din Bucureşti. În cazul unui eventual conflict, oamenii vor să plece din ţara noastră.
Pentru eliberarea paşaportului, oamenii trebuie să plătească aproximativ 250 de lei
Site-ul epasapoarte.ro pentru programări online a funcţiionat cu dificultate în ultimele zile.
La centrele de emitere a paşapoartelor pot veni atât cei care şi-au făcut programări, cât şi persoane care nu au reuşit să facă acest lucru, mai ales că site-ul unde putea face acest lucru a avut ieri probleme tehnice.
Programul de lucru cu publicul a fost prelungit până la ora 20
"Încă de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte, pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat instituțiilor prefectului, în cadrul cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de pașapoarte, dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte.
În acest context, în prezent, a fost prelungit programul de lucru cu publicul de luni până vineri, astfel: - în intervalul orar 08.00 – 20.00: S.P.C.P. Argeș, București, Constanța, Dolj, Timiș și Satu Mare; - în intervalul orar 08.30 – 20.30 SPCP Galați; - în intervalul orar 08:00-18:00: S.P.C.P. Botoșani și Suceava, iar în ziua de miercuri programul de lucru cu publicul realizându-se în intervalul orar 08.00-18.30; - în intervalul orar 08:30 – 18.30: S.P.C.P. Brăila, Buzău, Cluj, Dâmbovița și Ilfov; - în intervalul orar 08:30 – 18.30: S.P.C.P. Teleorman începând din data de 08.03.2022.; - în intervalul orar 08:00 – 20.00: S.P.C.P. Călărași începând din data de 08.03.2022.
În cazul structurilor de pașapoarte care încă nu și-au prelungit programul de lucru cu publicul, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat efectuarea unei analize de către conducerea instituțiilor prefectului și a serviciilor publice comunitare de pașapoarte, cu privire la oportunitatea luării acestei măsuri în funcție de numărul de solicitări. Având în vedere cele expuse, recomandăm verificarea programului de lucru cu publicul prin accesarea site-urilor instituțiilor prefectului, la secțiunea „Pașapoarte – Adresa și programul de lucru”.
Totodată, pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic. Pe această cale, precizăm și faptul că, pentru procesarea tuturor solicitărilor de pașapoarte adresate de către cetățeni, inclusiv de către cei fără programare prealabilă, în tot sistemul de pașapoarte se lucrează la capacitatea maximă, iar, în prezent, termenul mediu la nivel național de eliberare a pașaportului simplu electronic se menține la două zile lucrătoare.
În situația în care cetățenii nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceștia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de pașapoarte. Adresăm rugămintea cetățenilor care au efectuat o programare și nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului ”Anulează programare” din e-mail-ul de confirmare.
Menționăm că, întrucât aplicația de programare on-line este accesată în prezent de un număr tot mai mare de solicitanți, există posibilitatea ca timpii de răspuns să fie peste media obișnuită. Pentru evitarea deplasării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte în vederea ridicării pașaportului simplu electronic, recomandăm cetățenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererii, expedierea documentului de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau la reședința titularului (cu suportarea de către aceștia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus)", se arată într-un comunicat de presă.
Documentele necesare pentru eliberarea paşaportului
-
Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original.
- Documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului.
- Paşaportul anterior, dacă acesta există.
De asemenea, Direcţia Generală de Paşapoarte şi a Serviciilor Publice Comunitare de Paşapoarte a transmis că cei care doresc să depună cerere pentru eliberarea documentului o pot face la orice serviciu comunitar din țară.
În situația în care nu mai sunt locuri disponibile pentru programare în perioada dorită (de exemplu în cazul SPCP București, Ilfov, Suceava) puteți verifica disponibilitatea în județele limitrofe (Giurgiu, Călărași, Teleorman, Ialomița, respectiv Botoșani).