Antena 3 CNN Actualitate Pe turiștii din Sinaia nu îi sperie COVID-19. Aglomerația s-a mutat de pe pârtii la terase

Pe turiștii din Sinaia nu îi sperie COVID-19. Aglomerația s-a mutat de pe pârtii la terase

Alomerația de pe pârtiile din Sinaia s-a mutat, sâmbătă seară, la terasele din stațiune. Turiștii se relaxează după o zi în care s-au distrat la schi și la săniuș. Turiștii nu își fac probleme legate de restricții sau pandemie.

Pe turiștii din Sinaia nu îi sperie COVID-19. Aglomerația s-a mutat de pe pârtii la terase
de Mia Lungu    |    02 Ian 2021   •   20:10

Managerii de hoteluri și de restaurante au luat însă măsurile necesare și ii roagă pe turiști să respecte regulile pentru a nu fi probleme mai târziu.

În Sinaia pare că sărbătorile abia au început, nicidecum că sunt pe sfârșite. Oamenii au ieșit la plimbare sâmbătă seara, profitând de vremea frumoasa și au cautat un loc la terase, pentru a putea cina.

Sunt cozi la care se așteaptă și zeci de minute pentru a putea intră, iar terasele și restaurantele sunt pline.

Oamenii încă nu au plecat spre case. Sunt turiști care spuneau că au de gând să își prelungească vacanță dacă va ninge duminică la munte, așa cum au anunțat meteorologii. 

Bucureștenii au plecat și ei spre munte, în a doua zi din an: 10 kilometri parcurși în două ore pe Valea Prahovei

Potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratul General al Poliției Române, sâmbătă dimineață a început să se aglomereze drumul care leagă orașul București de zona montană. Polițiștii anunță că valorile de trafic au început să se intensifice pe sensul către munte al DN 1 Ploiești - Brașov, circulându-se în coloană pe raza localității Comarnic, în județul Prahova.

În stațiunile montane se înregistrează valori moderate de trafic, formându-se pe alocuri coloană între Bușteni și Azuga.

Polițiștii au acționat în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, se mai arată în informarea Infotrafic.

×
Subiecte în articol: Sinaia aglomeratie munte turisti
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close