Antena 3 CNN Actualitate Agresorul din oficiul poştal din Capitală şi complicele lui, arestaţi preventiv pentru 29 de zile

Agresorul din oficiul poştal din Capitală şi complicele lui, arestaţi preventiv pentru 29 de zile

Agresorul din oficiul poştal din Capitală şi complicele lui, arestaţi preventiv pentru 29 de zile
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    31 Oct 2012   •   10:42

Bărbatul care a intrat înarmat cu un topor într-un oficiu poştal din cartierul Drumul Taberei din Capitală şi complicele lui au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, miercuri, de instanţa Judecătoriei Sectorului 6, informează Mediafax.

Florin Niedbala a intrat, marţi, în Oficiul Poştal nr. 23 din strada Romancierilor, înarmat cu un topor şi un cuţit cu lama de 20 de centimetri, a ameninţat mai multe persoane, a lipsit de libertate un bărbat şi o femeie şi a distrus mai multe bunuri.

Niedbala este urmărit penal pentru ameninţare, distrugere, lipsire de libertate, port ilegal de armă albă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind reţinut marţi.

Anchetatorii au stabilit că Niedbala a fost ajutat de un bărbat, acesta fiind reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri.

Procurorii au cerut, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi. Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 a admis cererea procurorilor şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele acestora.

Deciziile de arestare preventivă pot fi contestate de cei doi la Tribunalul Bucureşti.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close