Agricultura a fost mândria noastră până în 1989. Producţiile raportate pe vremea lui Ceauşescu ajungeau să depăşească, în cifre, chiar şi recordurile mondiale. României i se mai spunea "grânarul Europei", iar cea mai mare parte din recolta de calitate a tării ajungea la export. Cel puţin aşa arătau rapoartele oficiale.
O producţie record, greu de atins până şi astăzi, cu toată tehnologia de ultimă generaţie. Erau însă cifrele cu care România comunistă se lăuda peste hotare. Fiecare palmă de pământ de la noi din ţară producea ceva. De la o zi la alta se făcea inventarul: hectarele cultivate, recolta din hambaruri şi utilajele de pe câmp. De la lună la lună se aduna tot mai mult. Aşa că producţia agricolă, de la un an la altul depăşea, în cifre, chiar şi recordurile mondiale.
E drept, România era un producător agricol de top în rândul ţărilor din Europa de Est, însă randamentele erau inferioare celor din ţările Occidentale. Obsesia lui Ceausescu legată de agricultură venea din faptul că în anii '50 s-a ocupat de implementarea, inclusiv prin mijloace violente, a colectivizării. Ţăranul român a fost desprins de glie, i s-a luat peticul de pămân şi vaca din ogradă şi a fost obligat să muncească la CAP sau la IAS. Odată comasat, pământul ţării a fost lucrat fără încetare. E drept, între 1960 si 1989 productia la hectar s-a dublat, iar sistemul de irigaţii construit de Ceauşescu uda peste 2 milioane de hectare de teren. O cifră uriaşă faţă de cele 300.000 de hectare irigate în prezent. În schimb, s-au utilizat intensiv şi uneori fără cap îngrăşămintele chimice, iar în unele zone pânza freatică a fost otrăvită cu nitraţi şi nitriţi.
Astfel că, cifrele reale în perioada comunistă indicau o producţie de 3,2 tone de grâu la hectar, în timp ce producţia de porumb boabe era de 2,7 tone la hectar. Valori asemănătoare cu cele raportate în prezent. În schimb, Ceauşescu a pus accentul pe zootehnie si horticultura, decizie care a condus la dezvoltarea industriei alimentare.
