Antena 3 CNN Actualitate Agricultura sau construcţiile, singurele opţiuni pentru tinerii fără diplomă de BAC din România

Agricultura sau construcţiile, singurele opţiuni pentru tinerii fără diplomă de BAC din România

Agricultura sau construcţiile, singurele opţiuni pentru tinerii fără diplomă de BAC din România
Sursa foto: Foto: traitpourtrait.be
08 Iul 2011   •   21:18

Fără o diplomă de bacalaureat în buzunar, un absolvent de liceu nu are prea multe opţiuni. În România, şi-ar găsi de lucru în construcţii sau în agricultură. Dar şi pentru asta are nevoie de cursuri de calificare. Cei pe care oferta autohtonă nu-i mulţumeşte, pot căuta de muncă în străinătate.

Întoarcerea la pământ ar putea fi o variantă bună. În ferme, tinerii care nu au luat bacul primesc nu doar calificare şi cazare, dar şi un salariu bun, de 2.000 de lei în mână.

Ca fermier în Danemarca sau în Spania se câştigă dublu, dar şi munca este pe măsură.

În România se caută mai ales muncitori în construcţii, electricieni sau sudori. Astfel de meserii vă aduc un câştig de invidiat: până la 4.000 de lei, dar vă trebuie măcar un un curs de calificare.

Cei care sunt convinşi că la alţii câinii umblă cu covrigi în coadă, îşi pot încerca norocul peste graniţe. Salariile pentru posturile necalificate variază între 400 şi 1.000 de euro. De exemplu, o cameristă câştigă în medie 500 de euro, iar un şofer poate ajunge la un salariu dublu. Pe vasele de croazieră, tinerii fără diplomă de Bac au mai multe variante.

Aşa stă situaţia la privat. La stat, cel puţin teoretic, fără diplomă de BAC nu poţi lucra.





×
Parteneri
Motivul răpirii omului de afaceri moldovean dintr-o parcare din Capitală
x close