Antena 3 CNN Actualitate Ajutorul public judiciar, destinat celor cu venituri mici, imposibil de solicitat în practică

Ajutorul public judiciar, destinat celor cu venituri mici, imposibil de solicitat în practică

Ajutorul public judiciar, un instrument destinat persoanelor cu venituri mici, pentru a asigura un acces egal la justiție, este, în practică, inutilizabil, pentru că de mai bine de zece ani nu a fost actualizat cadrul legislativ.

Ajutorul public judiciar, destinat celor cu venituri mici, imposibil de solicitat în practică
de Georgiana Adam    |    04 Mar 2022   •   11:59

Destinat celor care nu pot suporta cheltuielile unui proces, ajutorul public judiciar este solicitat doar în cazuri extrem de rare.

Potrivit unei statistici a Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), în 2021 au fost formulate doar 130 de cereri pentru acordarea acestui ajutor public judiciar, în timp ce în 2020 au fost doar 121 de cereri.

Instituit prin OUG 51/2008, ajutorul public judiciar prevede un anumit plafon al veniturilor pentru care acesta poate fi solicitat, iar în prezent un număr extrem de mic de români se încadrează în această categorie.

Potrivit Ordonanței, "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat; (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat in proporţie de 50%".

Acestea sunt plafoanele stabilite în anul 2008 și de atunci nu au mai fost modificate. Astfel, valorile ar trebui actualizate, așa încât să fie aplicabile unui număr mai mare de cetățeni, garantând astfel accesul echitabil la justiție al acestora.

×
Subiecte în articol: FACIAS
Parteneri
Cea mai detaliată hartă a creierului uman realizată vreodată
x close