Antena 3 CNN Actualitate Ajutor șomaj 2023. Cine beneficiază, actele care trebuie depuse și cum se calculează

Ajutor șomaj 2023. Cine beneficiază, actele care trebuie depuse și cum se calculează

Românii trăiesc vremuri din ce în ce mai grele, motiv pentru care caută soluții să își poată acoperi cheltuielile și datoriile. Din păcate, uneori, pierderea unui loc de muncă sau schimbarea acestuia duce la imposibilitatea de a mai ține pasul cu obligațiile financiare.

Ajutor șomaj 2023. Cine beneficiază, actele care trebuie depuse și cum se calculează
Sursa foto: Profimedia Images
de Laura Dinu    |    12 Sep 2023   •   18:00

Cu toate acestea, toți cei care își pierd locul de muncă sau sunt într-o perioadă de tranziție, pot primi de la stat un ajutor de șomaj care, ce e drept, nu este semnificativ, dar este mai mult decât nimic.  

Este vorba despre o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ care nu s-au putut încadra în muncă.  

Cine poate beneficia

În vederea stabilirii dreptului de indemnizație de șomaj, șomerii sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situații:

  • le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de muncă temporară din motive neimputabile lor;
  • le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
  • le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, daca anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;
  • a expirat durata pentru care militarii au fost angajați pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;
  • le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;
  • au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare potrivit legii;
  • au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă;
  • le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;
  • sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minim 16 ani care într-o perioada de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
  • reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătoreasca definitivă, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora. 

Care sunt condițiile

Condițiile esențiale pe care trebuie să le îndeplinească aceste persoane pentru a beneficia de indemnizație de șomaj sunt următoarele:

  • stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
  • nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare;
  • nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii;
  • sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritoriala își au domiciliul sau, după caz, reședință, daca au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

Sunt asimilate șomerilor persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

  • sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioada de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
  • sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap in vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit sa se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

Suma diferă în funcție de stagiul de cotizare

Cuantumul indemnizației de șomaj prevazute mai sus este o sumă acordată lunar și în mod diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:

  • 75% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
  • suma prevazuta la lit. a) la care se adaugă o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate in funcție de stagiul de cotizare.

Cotele procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, sunt:

  • 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 3 ani;
  • 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani;
  • 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani;
  • 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani. 

Ce acte sunt necesare

Actele necesare pentru solicitarea indemnizației de șomaj:

  • actul de identitate (original si copie);
  • adeverință/adeverințe vechime pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2011 (original si copie);
  • decizia de desfacere a contractului de muncă (original și copie);
  • adeverință medicala cu mențiunea "apt de muncă" sau "clinic sănătos" și eventualele restricții medicale;
  • acte de studii și calificare (original si copie);
  • carnetul de muncă (original și copie);
  • adeverință eliberată de angajator, conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj aprobate prin HG 174/2002 modificată și completată (Anexa 26);
  • adeverință medicala, din care să rezulte că este (apt de muncă) sau alte restricții medicale;
  • adeverință pentru veniturile impozabile eliberate de organele financiare teritoriale
  • dosar cu șină. 

Indemnizația de șomaj a crescut

La data de 1 martie 2023, Ministerul Muncii a anunțat că indemnizația de șomaj și toate beneficiile de asistență socială care se raportează la Indicatorul Social de Referință se majorează cu 13,8%.

Astfel, indemnizația de șomaj a crescut cu 73 lei/lună, iar indemnizaţia de şomaj acordată absolvenţilor instituţiilor de învăţământ și şcolilor speciale pentru persoane cu handicap a crescut cu 37 lei/lună, potrivit Ministerului Muncii

Sursă: ANOFM Ilfov

×
Subiecte în articol: ajutor șomaj somaj
Parteneri
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs
x close