Antena 3 CNN Actualitate Alegeri SUA: Cum arată ultimul sondaj al americanilor privind cursa pentru Casa Albă

Alegeri SUA: Cum arată ultimul sondaj al americanilor privind cursa pentru Casa Albă

Alegeri SUA: Cum arată ultimul sondaj al americanilor privind cursa pentru Casa Albă
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Noi 2016   •   09:06

Alegeri SUA. Cu numai câteva ore înainte de deschiderea urnelor în Statele Unite, democrata Hillary Clinton avea 90% şanse să îl înfrângă pe republicanul Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, arată ultimul sondaj Reuters/Ipsos publicat înainte de alegeri, scrie news.ro.

Şansele ei sunt aproximativ similare cu cele de săptămâna trecută, iar o eventuală victorie a lui Trump depinde de o combinaţie puţin probabilă de factori privind proporţia alegătorilor albi, de culoare şi hispanici care se prezintă la urne în şase sau şapte state, arată studiul publicat luni.

Fostul secretar de stat se bucură de 45% din intenţiile de vot, în timp ce omul de afaceri new-yorkez este susţinut de 42% dintre alegători la nivel naţional.

Şansele lui Trump depind de rezultatele sale din Florida, Michigan, Carolina de Nord şi Ohio, unde cursa era prea strânsă pentru a face estimări duminică, atunci când s-a încheiat sondajul, dar şi din Pennsylvania, unde Clinton se bucură de un uşor avans de 3%. Pentru ca Trump să câştige, trebuie să obţină victoria în majoritatea acestor state.

Sondajul a fost realizat săptămâna trecută pe un eşantion de 15.000 de alegători din cele 50 de state americane şi Washington D.C.

 

×
Subiecte în articol: Hillary Clinton Alegeri SUA
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close