x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Alertă la Bușteni! Turiștii sunt sfătuiți să evite deplasările în pădure, după ce un urs a fost lovit de o mașină

de A.M.P   •   17 Iul 2017   •   15:38
Alertă la Bușteni! Turiștii sunt sfătuiți să evite deplasările în pădure, după ce un urs a fost lovit de o mașină 482
Foto: pixabay.com

Autorităţile prahovene recomandă turiştilor şi localnicilor din Buşteni să evite deplasările în pădure, deoarece un urs a fost lovit de o maşină, iar animalul ar putea fi rănit şi violent, conform Instituţiei Prefectului şi IJJ Prahova. 

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, ursul a fost lovit de o maşină în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza oraşului Buşteni, iar apoi animalul a fugit în pădure. 

La nivelul Prefecturii Prahova s-a luat legătura cu gestionarul fondului cinegetic, cu reprezentanţii Gărzii Forestiere, ai Gărzii de Mediu, ai Direcţiei Silvice şi cu autorităţile locale, constituindu-se echipe formate din jandarmi, reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi ai fondului cinegetic, care patrulează în zonă pentru protejarea populaţiei. 

Totodată, populaţia a fost informată cu privire la existenţa unui potenţial pericol, arată sursele citate. 

Potrivit acestora, autorităţile recomandă turiştilor, dar şi localnicilor să evite deplasările în pădure, în condiţiile în care există riscul ca animalul să fie rănit şi să devină violent, iar dacă deplasările sunt absolut necesare, recomandarea este ca persoanele să nu se abată de la traseele de patrulare stabilite de autorităţi. 

sati