Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care și-ar fi ucis fiul vitreg a fost capturat. Momentul în care trupele speciale au intrat în casă și l-au pus la pământ

Bărbatul care și-ar fi ucis fiul vitreg a fost capturat. Momentul în care trupele speciale au intrat în casă și l-au pus la pământ

D.C.
2 minute de citit Publicat la 11:39 29 Aug 2025 Modificat la 22:02 29 Aug 2025
BeFunky-collageh
Bărbatul care și-ar fi ucis fiul vitreg a fost capturat. Foto: Politia Română

Alertă majoră în jurul Capitalei, după ce un bărbat care și-ar fi omorât în bătaie copilul vitreg, în vârstă de 3 ani, a fugit de acasă cu propriul copil - un băiețel de 1 an. Bărbatul s-a închis cu fiul său într-o casă din Otopeni, însă după câteva ore a eliberat copilul. Individul s-a baricadat apoi într-o încăpere și timp de 12 ore negociatorii au încercat să-l convingă să se predea. În cele din urmă, individul a fost imobilizat de polițiștii de la SIAS. 

ATENȚIE! Acest material include informații care vă pot afecta emoțional!

UPDATE 21:20 După mai multe ore de negocieri, polițiștii de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) au intrat, în rapel, peste bărbatul suspectat de crimă și l-au imobilizat.

„În urma activităților derulate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, împreună cu negociatori din cadrul SIIAS-IGPR și IPJ ILFOV, cu sprijinul luptătorilor din cadrul SIIAS și al pompierilor din cadrul ISU-BIF, bărbatul de 28 de ani, care a refuzat să iasă din imobil, se află în custodia polițiștilor, urmând ca acesta să fie condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru audieri.

Cercetările sunt continuate în competența exclusivă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, urmând ca la finalizarea activităților specifice, bărbatul de 28 de ani sa fie prezentat in fața magistraților cu propuneri legale”, a transmis IPJ Ilfov.

--Știrea inițială--

Mai mulți polițiști și negociatori vorbesc cu bărbatul suspectat că și-ar fi bătut până la moarte copilul vitreg în vârstă de doar 3 ani. Anchetatorii încearcă să-l convingă să coboare din apartamentul în care stă ascuns de câteva ore.

Fapta s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni. Un bărbat din Ilfov și-ar fi bătut copilul vitreg de 3 ani până acesta a murit. Poliția a fost sesizată la acea dată despre cele întâmplate.

Bărbatul era singur acasă cu copilul în acel moment, iar mama știa doar că cel mic se simțea rău și avea stări de vomă. Ulterior copilul nu a mai dat semne de viață și au fost alertate serviciile de urgență.

A fost chemată poliția la fața locului și s-a stabilit că era vorba de o moarte suspectă. Trupul copilului a fost dus la IML pentru necropsie, iar rezultatul a arătat că băiatul de 3 ani fusese bătut.

După concluzia medicilor legiști, polițiștii au început să-l caute pe bărbatul suspect, dar acesta fugise de acasă împreună cu copilul de 1 an. 

Copilul a fost găsit vineri dimineață și a fost preluat de serviciile sociale. Bărbatul s-a ascuns într-un bloc din Otopeni, dar a fost localizat, iar în cursul dimineții polițiștii încercau să-l convingă să se predea.

În cazul în care aveți cunoștință despre un caz de abuz asupra unui minor, puteți anunța acest lucru la Telefonul Copilului 116111, linia europeană de asistență pentru Copii 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close