Antena 3 CNN Actualitate Aleşii investesc sute de mii de euro în obiecte de artă

Aleşii investesc sute de mii de euro în obiecte de artă

Aleşii investesc sute de mii de euro în obiecte de artă
de S.T.    |    29 Mar 2015   •   11:58

Cazul fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a scos la iveală cât de pasionaţi de artă pot fi unii aleşi.

Jurnaliştii de la Gândul au analizat toate declaraţiile de avere ale senatorilor şi deputaţilor şi a descoperit că 70 dintre cei 562 de aleşi au declarat, şi ei, tablouri şi obiecte de artă.

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă are cea mai valoroasă colecţie de artă care însumează 13 milioane de euro.

Pe locul doi se clasează deputata PNL Carmen Hărău, care susţine că are tablouri de aproape 250.000 de euro. Sorin Roşca Stănescu, fost senator PNL deţine obiecte de artă în valoare de 220.000 euro, iar senatorul PNL, Cristian Rădulescu a investit în opere de valoare 210.000 de euro.

Damian Florea, deputat PC, are obiecte de artă în valoare de 196.000 de euro, iar Ileana Cristina Dumitrache, deputat PSD, are tablouri în valoare de 170.000 de euro. Urmează deputatul PNL, Marin Anton, care are tablouri de 160.000 euro, iar Nasta Nicolae, deputat ex-PPDD de 150.000 euro.

Parlamentarii care scriu clar în declaraţiile de avere ce fel de tablouri sau obiecte de artă deţin sunt foarte puţini. De exemplu, conservatorul Mihai Alfred Laurenţiu Antonio deţine opere de artă, în majoritate româneşti, de 335.000 de lei, iar printre artiştii pe care a pariat sunt Ştefan Luchian, Zamfir Dumitrescu, pictorul lui Nicolae Ceauşescu sau Constantin Piliuţă şi Francisc Şirato.

Fostul senator Miron Mitrea s-a axat mai mult pe operele lui Octav Băncilă, dar cu totul are aproape 100 de tablouri care ajung să coste apropape 300.000 de lei.

Fostul ministru de Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, are şi el opere de artă româneşti. El deţine în colecţia personală tablourile lui Vasile Crăiţă Mândră şi Ilie Boca. Asta în timp ce deputatul UDMR, Kelemen Attila are un singur tablou care costă 20.000 de euro şi se numeşte „Călăreţi".

×
Subiecte în articol: arta tablouri
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close