Antena 3 CNN Actualitate Alianţa Mondială a Baptiştilor: România este un model de urmat în relaţiile Stat-Biserică

Alianţa Mondială a Baptiştilor: România este un model de urmat în relaţiile Stat-Biserică

Alianţa Mondială a Baptiştilor: România este un model de urmat în relaţiile Stat-Biserică
Sursa foto: Foto: bwanet.org
17 Mai 2011   •   18:18

Preşedintele Traian Băsescu a avut marţi, o întrevedere cu preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, John Upton, care a lăudat România pentru modelul stabilit în relaţia dintre Biserică şi Stat, confom unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, citat de Mediafax.

Upton a subliniat importanţa participării echitabile şi benefice a tuturor Cultelor şi Bisericilor creştine din România pentru binele comun, în acord cu principiile garantate prin lege.

“Preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste a subliniat faptul că în momentul de faţă România reprezintă un model demn de urmat în privinţa relaţiilor dintre Biserică şi Stat, în spiritul cooperării şi al solidarităţii. De asemenea, domnul John Upton a mulţumit pentru sprijinul acordat şcolilor baptiste din România", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, şeful statului şi-a exprimat recunoştinţa faţă de contribuţia comunităţii baptiste din România la fondul umanitar al Alianţei Mondiale Baptiste, destinat victimelor din Haiti şi Japonia dar şi pentru misiunile sociale promovate de Cultul Creştin Baptist în România şi în lume.

×
Subiecte în articol: Administraţia Prezidenţială
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close