Antena 3 CNN Actualitate Alimentele se pot scumpi iar în România, după ce UE interzice produsele provenite din plantaţiile de pe terenurile defrișate

Alimentele se pot scumpi iar în România, după ce UE interzice produsele provenite din plantaţiile de pe terenurile defrișate

Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord pentru a interzice importul mai multor produse în Uniunea Europeană.

Alimentele se pot scumpi iar în România, după ce UE interzice produsele provenite din plantaţiile de pe terenurile defrișate
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    06 Dec 2022   •   12:15

Printre produsele la care se face referire se numără cacao, cafea sau soia, atunci când acestea contribuie la defrişări.

Uleiul de palmier, lemnul, carnea de vită şi cauciucul sunt de asemenea vizate, precum şi mai multe materiale asociate (piele, ciocolată, mobilier, hârtie, cărbune etc.). 

Importarea acestora va fi interzisă dacă aceste produse provin de pe terenuri defrişate după decembrie 2020, a precizat Parlamentul într-un comunicat.

Citeşte şiCe trebuie să conţină taloanele de pensie din 1 ianuarie

În felul acesta, pot urma noi scumpiri inclusiv în ţara noastră, în principal la mâncarea fast-food, care foloseşte ulei de palmier, dar şi la produsele din soia.

În plus, de această reglementare pot fi afectaţi şi şoferii care se pot astfel de o nouă creştere de preţuri la cauciucuri, după cea recentă.

De asemenea, se pot scumpi toate produsele alimentare ce conţin ulei de palmier, precum: pâine, aluat de pizza, ciocolată, prăjituri, supe instant, margarină, cereale, biscuiţi.

Firmele riscă amenzi mari, dacă nu respectă legislaţia

Potrivit legislaţiei, companiile vor trebui să dea o declarație de conformitate prin care dovedesc că lanțurilor lor de furnizare nu contribuie la distrugerea pădurilor înainte de a vinde produse în UE.

În caz contrar, firmele respective ar putea plăti amenzi mari.

"Sper că acest regulament inovativ va da un impuls protejării pădurilor de pe tot globul și va inspira alte țări spre COP15", a declarat negociatorul principal al Parlamentului European, Christophe Hansen.

Despăduririle sau defrișările sunt o importantă sursă de emisii de gaze cu efect de seră care contribuie la schimbările climatice și vor fi subiect central la conferința ONU COP15 din această săptămână, unde statele vor căuta să încheie un acord global pentru a proteja natura.

Reglementarea adoptată marţi se va aplica la soia, carnea de vită, uleiul de palmier, lemnul, cacaua și cafeaua și unele produse derivate, inclusiv piele, ciocolată și mobilier. 

Cauciucul, cărbunele și unele derivate ale uleiului de palmier au fost incluse la cererea legislatorilor UE.

Nerespectarea ar putea duce la amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a unei companii într-un stat membru al UE, potrivit reuters.com.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close