Antena 3 CNN Actualitate Ședință de urgență la Prefectura Capitalei, după valul de îmbolnăviri. Prefectul Alin Stoica anunță ce măsuri s-ar putea decide

Ședință de urgență la Prefectura Capitalei, după valul de îmbolnăviri. Prefectul Alin Stoica anunță ce măsuri s-ar putea decide

Gabriel Dano
3 minute de citit Publicat la 12:23 20 Mar 2021 Modificat la 13:34 20 Mar 2021
Ședință de urgență la Prefectura Capitalei, după valul de îmbolnăviri. Prefectul Alin Stoica anunță ce măsuri s-ar putea decide

Și nu sunt singurele măsuri prevăzute.

"Medicii epidemiologi de la Institutul Național de Sănătate Publică ar fi trimis către Ministerul Sănătății o serie de recomandări, principala referindu-se la carantinarea Capitalei în timpul weekendului. Acest document cu recomandări ar conține următoarele lucruri: în primul rând, medicii epidemiologi vorbesc despre faptul că ar trebui închise două locuri preferate ale bucureștenilor sâmbăta și duminica, adică sălile de fitness și mall-urile.

De asemenea, cei de la INSP ar trebui ca circulația să fie condiționată de acea declarație pe propria răspundere, așa cum s-a întâmplat în timpul stării de urgență, iar oamenii să poată ieși pe timp de zi doar cu un motiv întemeiat, îngrijirea unei persoane vârstnice, o urgență medicală sau la necesitatea achiziționării de alimente.

Nu în ultimul rând, și circulația pe timp de noapte ar trebui să fie restricționată mai aspru, spun medicii epidemiologi, în sensul în care să fie permisă circulația doar până în ora 18.00. Și ieșirea din localitate ar putea fi restricționată, însă vom vedea câte dintre aceste recomandări vor deveni realitate, pentru că ele trebuie implementate printr-o hotărâre dată de Comitetul municipal pentru situații de urgență", a spus reporterul Antena 3 Raluca Bârcă.

Ședință la Prefectura Capitalei, după valul de îmbolnăviri

O ședință va fi duminică la Prefectura Capitalei. Autoritățile iau măsuri în condițiile în care se împlinesc două săptămâni de când Bucureștiul a intrat în scenariul roșu.

"Am pregătit ședința pentru mâine, la ora 12.00 și în pregătirea ședinței am cerut tuturor autorităților competente din București propunerile de măsuri. Evident, cele mai importante măsuri sunt propuse de autoritățile sanitare, iar de la DSP recomandarea dumnealor este să menținem măsurile pe care deja le aplicăm astăzi și în plus să întărim controalele, ceea ce deja am făcut, și eventual să le extindem și la alte obiective.

Vom discuta în ședința de mâine despre acest lucru. Deja, la acest moment, noi avem pe masă propuneri de prelungire a măsurilor așa cum sunt ele, și cum le știm astăzi și, în plus poate o întărire a controlului și, așa cum am precizat de fiecare dată, controlul are un caracter preventiv și mai degrabă de educare, nu punitiv", a spus prefectul Capitalei Alin Stoica, în exclusivitate la Antena 3.

În urmă cu o zi, prefectul Capitalei excludea varianta carantinării Bucureștiului în weekend

Bucureştiul avea vineri o incidenţă de 4,6 la mia de locuitori şi 1031 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore.

Deocamdata măsurile pe care le aplicăm în Bucureşti sunt cele pe care le ştim. Ce am facut în plus săptămâna aceasta a fost să discut cu o serie de autorităţi pentru a întări controlul cu scopul ca aceste măsuri să fie implementate mai bine”, a spus, vineri, Alin Stoica la Aleph News.

Prefectul a adăugat că duminică va avea loc un comitet pentru situaţii de urgenţă pentru prelungirea măsurilor.

Am cerut de la DSP Bucureşti propuneri. Propunerea lor este ca deocamdată să rămânem în această situaţie şi să continuăm întărirea controlului”, a adăugat Alin Stoica.

Capitala ar putea fi carantinată în weekend

Antena 3 a obţinut în exclusivitate informaţiile direct de pe masa ministrului Sănătăţii.

Măsurile ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna viitoare.

Bilanț COVID-19 din 19 martie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 5.593 cazuri noi, 143 decese, 1.313 de persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.593 de cazuri noi de COVID-19, iar 143 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2.

Până vineri, 19 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

798.985 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.593 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.105 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până vineri, 19 martie 2021, 22.020 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citiți și: Alexandru Rafila, despre cazurile de COVID-19: Este o situație periculoasă. Nu știm care este numărul real în fiecare județ | VIDEO

×
Etichete: carantină
x close