Antena 3 Actualitate Aproape 7.000 de amenzi de Revelion. Jumătate pentru nepurtarea măștii de protecție

Aproape 7.000 de amenzi de Revelion. Jumătate pentru nepurtarea măștii de protecție

de Andreea Cigolea    |    01 Ian 2021   •   12:30
Aproape 7.000 de amenzi de Revelion. Jumătate pentru nepurtarea măștii de protecție

Aproape 7.000 de amenzi au dat forțele de ordine în ultimele 24 de ore. Jumătate dintre acestea au fost pentru nepurtarea măștii de protecție.

În ultimele 24 de ore, 24.500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, precum și peste 2.300 de polițiști locali, au fost mobilizați la nivel național pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și a intervențiilor în caz de urgență.

Forțele de ordine au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului, au constatat 909 infracțiuni și au dat 6.900 de amenzi în valoare totală de 2.192.604 lei.

Acțiunile personalului MAI au vizat prevenirea riscurilor și a faptelor antisociale, precum și combaterea unor infracțiuni grave și acordarea de sprijin cetățenilor aflați în situații de pericol.

În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgență 112 au fost sesizate 3.598 de evenimente care au necesitat intervenția structurilor MAI. Dintre acestea, 1.242 au vizat situații de urgență sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD.

Peste 3.100 persoane amendate pentru nepurtarea măștii de protecție

În ultimele 24 de ore, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au fost sesizați cu privire la 909 posibile infracțiuni, 243 de autori fiind prinși în flagrant. În plus, au fost depistați 7 urmăriți național sau internațional.

​Pentru monitorizarea traficului rutier, polițiștii au acționat cu 286 aparate radar pentru prevenirea accidentelor grave. În urma abaterilor constatate, au fost suspendate 219 permise de conducere și 57 certificate de înmatriculare.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au acordat o atenție deosebită acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate normele de protecție sanitară în Noaptea de Revelion.

În urma verificărilor, din cele aproximativ 6.900 de sancțiuni contravenționale aplicate la nivel național, 3.900 au fost aplicate în contextul epidemiologic actual, dintre care peste 3.100 pentru nepurtarea măștii de protecție, 675 pentru nerespectarea de către agenții economici și persoanele fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, a regulilor privind activitatea de transport persoane sau privind organizarea programului de lucru, precum și încălcarea restricțiilor de circulație și 52 pentru nerespectarea distanțării fizice.

Față de două persoane s-au început cercetările pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

71.000 de persoane fizice și peste 13.600 persoane juridice verificate 

La Linia Telverde unde pot fi semnalate situațiile de nerespectare a normelor de protecție sanitară s-au primit 14 apeluri, care au fost verificate la nivelul municipiului București și a 9 județe. Au fost verificate, de asemenea, două sesizări însoțite de imagini foto-video.

Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii au continuat operațiunea națională Foc de Artificii în cadrul căreia s-au efectuat verificări la societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, dar și acțiuni în teren pentru identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ilegal articole pirotehnice. În ultima zi a anului, au fost constituite 105 dosare penale privind infracțiuni la regimul articolelor pirotehnice, fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 2.034 kg. articole pirotehnice.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close