Antena 3 Actualitate Amenzile din starea de urgență ar putea fi anulate

Amenzile din starea de urgență ar putea fi anulate

de L.D.    |    25 Mai 2020   •   10:48
Amenzile din starea de urgență ar putea fi anulate
Sursa foto: Politia Romana/Facebook

O mare parte dintre amenzile date în starea de urgență ar putea fi anulate, spune proiectul de lege, depus în procedură de urgență, de PSD, ALDE și Pro România.

După ce Curtea Constituțională a decis că amenzile date în starea de urgență nu sunt constituționale, liberalii fie cereau o ordonanță de urgență pentru anularea acestora, fie spuneau ca oamenii să se descurce singuri în instanță. 

Însă pentru a nu bloca instanțele, social-democrații, alături de ALDE și Pro România, au venit cu această inițiativă legislativă care ar putea fi adoptată în maximum 3 săptămâni. 

Potrivit inițiativei, cei care deja și-au plătit sancțiunile, își vor recupera banii printr-o simplă cerere. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close