Antena 3 CNN Actualitate Amintiri din România: Trei turişti austrieci, jefuiţi de romi într-o comună din Argeş (VIDEO)

Amintiri din România: Trei turişti austrieci, jefuiţi de romi într-o comună din Argeş (VIDEO)

Amintiri din România: Trei turişti austrieci, jefuiţi de romi într-o comună din Argeş (VIDEO)
02 Sep 2009   •   11:30

Pe lângă amintirile despre peisajele frumoase din ţara noastră, trei turişti austrieci se vor mai întoarce şi cu altceva în ţara lor. Amintiri despre cum au fost jefuiţi în România. Au fost "uşuraţi" de o geantă cu bani chiar în timp ce făceau câteva fotografii, marţi seară, într-o comună din Argeş.

Turiştii povestesc că la scurt timp după ce au coborât din maşină, un grup de romi le-a înconjurat autoturismul, iar unul dintre ei a apucat să tragă geanta de pe bancheta din spate.

Turiştii au oprit în comuna Merişani pentru a face poze. În acel moment mai mulţi romi le-au sustras din maşină o borsetă cu 2.000 de lei. Când au observat că le lipsesc banii, străinii au apelat la autorităţi care în scurt timp au reţinut câţiva suspecţi.

Romii susţin că ar fi vorba de o confuzie. Niciunul dintre ai lor nu s-ar fi aflat marţi seară în zona despre care vorbesc turişii străini.

Vinovaţi sau nu de furt, rămâne de stabilit. Banii furaţi, însă, sunt de negăsit. Dintre cei şase suspecţi reţinuţi de poliţişti, trei sunt minori cu vârste între 10 şi 15 ani. Pentru cei trei minori vor răspunde în faţa legii părinţii lor. Ceilalţi trei adulţi au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi penal pentru furt.



Antena 3


×
Subiecte în articol: turisti romi Argeş
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close