Numele Ana Maria Buzea este necunoscut în România. Nimeni nu ştie că de acest nume se leagă unul dintre puţinele lucruri frumoase din vremea anilor gri ai comunismului - desenele animate. Personaje ca Miaunel şi Bălănel au fost repede aruncate în spatele unei cortine de uitare, odată cu tot universul în care a trăit Ana Maria Buzea. Aşa a murit şi un pic din copilăria unei întregi generaţii.
Ana Maria Buzea are 70 de ani. Mai bine de 40 i-a petrecut in Animafilm, ca regizor. Patru decenii in studiourile care au creat desenele animate ale copilariei noastre. În vremea În care Occidentul trăia poveştile lui Walt Disney, Ana Maria Buzea şi echipa ei creau alternativă suportabilă pentru milioane de copii români.
Miaunel şi Bălănel au apărut în 1974. Un miracol pentru timpurile de atunci. Şi, timp de aproape două decenii, un căţel şi o pisică au reuşit să ţină în faţă televizioarelor copiii vitregiţi ai unor vremuri în care doar imaginaţia nu avea graniţe. Din desene au învăţat cei mici valoarea prieteniei, a generozităţii, a adevărului. În felul lor, cu siguranţă naiv pentru copiii de astăzi, Miaunel şi Bălănel ştiau să rezolve conflictele cu inteligenţă şi candoare şi, odată cu ei, învăţau şi alţii. A fost cel mai longeviv serial de animaţie de la noi şi o bucurie constanţa pentru creatorii lui.
Apoi, după 89, lumea s-a schimbat şi odată cu ea, s-a prăbuşit şi universal fabulous în care trăia Mariana Buzea. Într-o tentativă eşuată de privatizare, Animafilm a dispărut. Iar ea şi echipă ei au rămas pe drumuri.
Pe nevăzute, în ultimii 20 de ani, cinematografia de animaţie a României a dispărut. Investiţia de odinioară în lumi imaginare şi miraculoase nu s-a mai întors la creatorii ei. De cînd a rămas fără slujbă, Ana Maria Buzea n-a mai intrat în animafilm. I-a fost teamă de toate amintirile şi, mai ales, de ce va găsi. De curînd, şi-a adunat însă curajul să-şi caute foştii colegi. Reintilnirea a fost devastatoare.
40 de ani de muncă închişi parcă între ziduri de nepătruns, ferecaţi după uşi care refuză să se mai deschidă. Doborita, Ana Maria Buzea se întoarce în lumea ei, pe care încearcă din răsputeri să o păstreze fabuloasă şi mirifică. Se înconjoară de cartoane, acetofane, de vechiturile vremurilor ei şi imaginează un ultim personaj, care ar putea semăna cu ea.
Lumea în care a excelat ea nu mai există. În lumea noua, nimeni nu are nevoie de expertiză ei. Generaţia pe care a învăţat-o ce înseamnă prietenia a prins mult prea repede lecţia uitării.
