Antena 3 CNN Actualitate ANAF anunță ștergerea unor datorii. Cine beneficiază

ANAF anunță ștergerea unor datorii. Cine beneficiază

ANAF anunță ștergerea unor datorii. Cine beneficiază
07 Ian 2018   •   11:41

ANAF șterge o serie de datorii, aflate la sold la finalul anului 2017.

Toate datoriile mai mici de 40 de lei, pe care contribuabilii erau obligați să le achite ANAF, vor fi eliminate din data de 7 ianuarie 2018 și nu vor mai figura în evidențele fiscului.

Potrivit art. 266 din Codul de procedură fiscală şi a Ordinului ANAF nr. 3.497/2015, creanţele fiscale restanteadministrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, mai mici de 40 de lei, se scad din evidenţele fiscale în primele şapte zile ale anului în curs.

Cu alte cuvinte, datoriile de până în 40 de lei, datorate la finele lui 2017 organului fiscal central, trebuie scăzute din evidenţele fiscale ale contribuabililor până la 7 ianuarie 2018. 

De altfel, plafonul de 40 de lei a fost introdus, potrivit Codului de procedură fiscală, cu scopul de a a evita situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.

 

Detalii pe avocat.net

×
Subiecte în articol: ANAF datorii
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close