Antena 3 CNN Actualitate Profesorul Andrei Marga: În plină pandemie, România îmbrățișează tehnica anilor '30 de propagandă

Profesorul Andrei Marga: În plină pandemie, România îmbrățișează tehnica anilor '30 de propagandă

Fostul ministru de Externe și al Educației, Andrei Marga, a vorbit, vineri seară, la Antena 3, despre modul în care se duce lupta politică în România, chiar și în vreme de pandemie.

Profesorul Andrei Marga: În plină pandemie, România îmbrățișează tehnica anilor '30 de propagandă
de Dan Gabor    |    30 Oct 2020   •   22:05

"Foarte probabil, e cea mai slab pregătită garnitură (de miniștri, n.r.) din istoria recentă a României. Și calificarea formală, dacă vreți, școlară, universitară a acestora, dacă vrem să luam ceea ce ei au dovedit până la această oră, putem lua mulți indicatori. Sunt probleme în lume, sunt probleme în România, dar nu se poate ieși dintr-o criză ca aceasta pe care o parcurgem cu o astfel de garnitură.

România, având această garnitură, e singura țară care și în pandemie și în afara pandemiei merge pe conceptul primitiv al politicii ca distincție amic-inamic. A fost distincția fatală a anilor '30, dar România o îmbrățișează această formulă complet funestă, să spunem, complet dezastruoasă pentru ea.

În al doilea rând, România îmbrățișează tehnica anilor '30 de propagandă, în sensul că adversarul este neapărat rău, este autorul tuturor relelor, iar el fiind rău, tu ești bun. E un sofism ordinar, toți știm aceasta, dar România, cu poftă, de la nivelul cel mai înalt, de la președinte, îmbrățișează aceste lucruri - să spun direct - putrede în istoria europeană.

Îi ciumăm pe unii, îi ciumăm pe alții. Să fim clari de unde vine toată treaba aceasta: vine dintr-un izvor pe care nici nu e bine să-l amintim pentru că se știe care a fost izvorul. (...) În România, din păcate, liderii noștri vor să se pună bine în afară. Ei în loc să democratizeze, să-și creeze un suport popular în țară și să ducă o politică favorabilă acestei țări, ei, nefiind capabili, pentru că aici e problema, ei nu sunt pregătiți - v-am spus, de 15 ani România lucrează cu președinți care nu sunt pregătiți pentru rolul pe care îl au - acești lideri nu democratizează în țară, se și opun mai nou democratizării, se vede bine, și-atunci se pun în afară bine cu cine pot", a spus Andrei Marga, vineri, în emisiunea Exces de putere, moderată de Adrian Ursu.

×
Subiecte în articol: andrei marga Exces de putere Adrian Ursu
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close