Antena 3 Actualitate Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi noul ambasador al României la Washington. Sfatul secretarului general-adjunct al NATO pentru tânărul diplomat

Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi noul ambasador al României la Washington. Sfatul secretarului general-adjunct al NATO pentru tânărul diplomat

de Georgiana Adam    |    25 Feb 2021   •   22:15
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi noul ambasador al României la Washington. Sfatul secretarului general-adjunct al NATO pentru tânărul diplomat presidency.ro

Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii

Informația, confirmată din mai multe surse politice, vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA.

Mircea Geoană, actual secretar general-adjunct al NATO și fost ambasador al României la Washington, a comentat în direct, la Sinteza Zilei, știrea privind numirea lui Muraru în importantul post diplomatic.

"Desigur, așteptăm în primul rând confirmarea oficială, dar dacă aceasta este decizia președintelui, îi urăm succes. O spun dincolo de funcția de la NATO. Întotdeauna, indiferent de politica de acasă, am încercat și voi continua să îi susțin pe toți cei care vor încerca să facă o treabă bună pentru România.

Mircea Geoană, sfat pentru noul ambasador: Să iasă din Washington

Este o poziție extrem de importantă iar momentul este foarte favorabil. Noua administrație Biden a transmis semnale extrem de încurajatoare, a vorbit despre 'sanctitatea' Articolului 5 (asistență militară pentru țările Alianței care sunt atacate, n.r.) a vorbit de nevoia de revitalizare a alianțelor Americii.

Sunt convins că și Parteneriatul strategic româno-american va continua să înflorească. Îi urez (noului ambasador) foarte mult succes, avem nevoie de oameni buni în capitalele importante. Sunt convins că va face treabă bună și îl vom susține cu toții. Dacă va avea nevoie de sprijinul meu, i-l voi da cu toată prietenia", a spus Mircea Geoană la Sinteza Zilei.

"Un sfat: să iasă din Washington, să îi cunoscă pe congresmeni la ei acasă, să investească în relația economică româno-americană, să investească în comunitatea română din America (...) Sunt multe lucruri de făcut.

Relația cu SUA nu este niciodată suficient de puternică, ea se întreține permanent", a adăugat Geoană, când a fost solicitat să îi dea un sfat noului ambasador.

Andrei Muraru este consilier prezidențial la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.

Datele biografice următoare sunt menționate pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Andrei Muraru, consilier prezidențial încă de la începutul primului mandat al lui Klaus Iohannis

Astfel, conform sursei citate, Andrei Muraru (n. 1982) este absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Muraru a lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014).

În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României.

A fost membru (în anul 2014) al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune iar în intervalul iulie-decembrie 2014 a fost consilier personal al președintelui Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis.

Viitorul ambasador, lector la SNSPA și autor de cărți pe tema atrocităților comunismului în România

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (Erasmus-Socrates, 2004-2005), New Europe College (2009-2010) şi United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011).

A beneficiat, de asemenea, de o bursă doctorală finanţată prin programul POSDRU (2008-2011) și a obținut recent o bursă postdoctorală la Yad Vashem – The International Institute for Holocaust Research pentru anul 2020.

Este autor al cărții Vișinescu, torționarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul, Polirom, 2017 și coordonator al volumelor Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Polirom, 2008, Regele, comuniștii și Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I (împreună cu Alexandru Muraru), Polirom, 2017, Revoluția din 1989. Învinși și învingători (împreună cu Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Daniel Șandru), Polirom, 2020.

Este, de asemnea, coautor al volumului O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu, Polirom, 2008; ediţia a II-a, 2009; ediția a III-a, 2014.

Andrei Muraru, decorat de fostul suveran Mihai I și de președintele Italiei

A publicat, de asemenea, numeroase studii științifice și recenzii în reviste de specialitate. Andrei Muraru a participat la numeroase conferinţe internaţionale, a susținut prelegeri şi are frecvent contribuţii pe teme de istorie recentă.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) și pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015)

 În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Andrei Muraru a fost numit Consilier Prezidențial la data de 22 decembrie 2014.

Mai mulţi ambasadori ai României, între care George Maior şi Emil Hurezeanu, rechemați de președintele Iohannis

Potrivit administrației prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 februarie, mai multe decrete, între care:

  • -Decret privind rechemarea domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania;
  • - Decret privind rechemarea domnului George-Cristian Maior din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii;
  • - Decret privind rechemarea domnului Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria;
  • - Decret privind rechemarea domnului Vlad Vasiliu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Berna;
  • - Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă;
  • - Decret privind rechemarea doamnei Steluța Arhire din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Slovacă;
  •  
  • - Decret privind rechemarea domnului Liviu-Petru Zăpîrțan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta;
  • - Decret privind rechemarea domnului Adrian-Gabriel Davidoiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei;
  • - Decret privind rechemarea domnului Lilian Zamfiroiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului;
  • - Decret privind rechemarea doamnei Manuela Breazu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Irlanda;
  • - Decret privind rechemarea domnului Dan Iancu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan;
  • - Decret privind rechemarea doamnei Svetlana-Tatiana Iosiper din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia;
  • - Decret privind rechemarea domnului Marcel Alexandru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Algeriană Democratică și Populară și în Republica Niger, cu reședința la Alger;
  • - Decret privind rechemarea domnului Nicolae Comănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Hașemit al Iordaniei;
  • - Decret privind rechemarea domnului Nicușor-Daniel Tănase din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close