Antena 3 CNN Actualitate Andronescu: Cei care se află în jurul preşedintelui nu-l informează despre ce se întâmplă în şcoală

Andronescu: Cei care se află în jurul preşedintelui nu-l informează despre ce se întâmplă în şcoală

Andronescu: Cei care se află în jurul preşedintelui nu-l informează despre ce se întâmplă în şcoală
Sursa foto: ecaterina andronescu
18 Iun 2009   •   00:38

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a spus că cei din jurul preşedintelui nu-l informează despre ce se întâmplă în şcoală şi că probabil ţinta şefului statului în declaraţiile despre sistemul de învăţământ, în acest an electoral, o reprezintă părinţii, nu elevii.

Prezentă în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Antena3, Ecaterina Andronescu a precizat că în acest an sunt aproximativ 100.000 de absolvenţi cu pregătire tehnologică şi circa 80.000 pe servicii, dar că probabil aceste informaţii nu îi sunt transmise preşedintelui.

Demnitarul a spus că probabil o parte din cei care au terminat pe aceste filiere de pregătire s-au dus să muncească în străinătate, poate şi pentru că şcoala nu a reuşit să creeze o punte de legătură cu angajatorii.

"Anul viitor vom organiza aceste şcoli doar pe baza unor contracte ferme cu angajatorii, pentru ca şcoala să producă ceea ce vor ei", a precizat Andronescu, arătând că absolvenţii vor avea astfel locuri de muncă asigurate la finalul studiilor.

În opinia ministrului Andronescu, ţinta preşedintelui în ultimele declaraţii legate de sistemul de învăţământ românesc au reprezentat-o, probabil, părinţii şi nu elevii, "fiind şi complicaţia legată de anul electoral".

În ceea ce priveşte soluţiile legislative privind educaţia propuse de comisia prezidenţială, Andronescu a spus că unele propuneri nu au argumentare în realitatea sistemului.

Ministrul Educaţiei s-a referit la propunerea de a trece grupa pregătitoare din învăţământul preşcolar în cel primar şi la includerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial, arătând că pentru aceste schimbări este nevoie de spaţii în şcoli.

Demnitarul a precizat că aceste propuneri nu sunt argumentate şi, mai mult, în acest an "în care sunt drămuite resursele financiare, nu ne putem aventura în această schimbare".

Ecaterina Andronescu a afirmat că din propunerile legislative ale comisiei prezidenţiale va fi preluat "ceea ce este bun", pentru a rezulta o lege care să dea mai mult greutate, să asigure predictibilitate şi stabilitate pe o perioadă mai mare de timp.

Ministrul Educaţiei a mai spus că şi-a propus să îl invite pe Mircea Miclea, săptămâna viitoare, la o discuţie pe tema proiectelor din educaţie elaborate de comisia prezidenţială.

Demnitarul a recunoscut că şcoala românească are şi probleme, dar a subliniat că sunt şi mulţi elevi recunoscuţi pe plan internaţional, prin premiile primite, precum şi profesori români care predau în şcoli cu renume internaţional.

"Nu mi-aş fi dorit să avem 12.000 de cadre didactice necalificate, din 258.000, şi 4.000 de şcoli să fie în şantier. Aş fi vrut să pot să le finalizez până la toamnă, dar nu am resurse", a adăugat Andronescu.

Ministrul Educaţiei a mai spus că încearcă să construiască pentru fiecare Inspectorat Şcolar programe de formare finanţate din fonduri structurale.

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut ministrului Educaţiei, duminică, în şedinţa de Guvern, să nu scoată educaţia fizică din programa şcolară şi să adapteze programa de învăţământ la nevoile economiei, arătând că România are un deficit de mecanici şi tinichigii, în timp ce date despre "păpădie şi salată" pot fi obţinute pe Internet.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Ecaterina Andronescu
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close