Antena 3 CNN Actualitate Angajații din administrația publică intră în grevă japoneză

Angajații din administrația publică intră în grevă japoneză

Angajații din administrația publică anunță că organizează grevă japoneză, astfel că salariații, membri de sindicat, vor purta banderolă albă sau vor posta pe ușa biroului anunțul care conține revendicările. Programul de lucru nu va suferi întreruperi.

Angajații din administrația publică intră în grevă japoneză
Sursa foto: Hepta
09 Feb 2022   •   15:41

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) organizează, joi, prin sindicatele membre, grevă japoneză.

Salariaţii, membri de sindicat, vor purta banderolă alba sau vor posta pe uşa biroului anunţul care conţine revendicările, în semn de protest.

Activitatea se va desfășura în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru.

Revendicările angajaților din administrația publică

Angajații din administrația publică cer aplicarea, de îndată, ȋn integralitatea ei, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor ȋn sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală și modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

În acest sens, ei cer discuţii şi negocieri fie pentru înlocuirea sintagmei „venituri” cu ,,salariul de bază/încadrare”, fie excluderea unor categorii de drepturi salariale de la limita impusă: indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale fonduri europene, spor condiţii de muncă.

×
Subiecte în articol: greva japoneza
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close