Antena 3 CNN Actualitate ANI pierde la Curtea de Apel procesul în care a contestat calitatea de membru în PE a lui Diaconu

ANI pierde la Curtea de Apel procesul în care a contestat calitatea de membru în PE a lui Diaconu

ANI pierde la Curtea de Apel procesul în care a contestat calitatea de membru în PE a lui Diaconu
de O.P.    |    10 Oct 2014   •   11:43

UPDATE: Agenţia Naţională de Integritate a pierdut, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti procesul în care a contestat calitatea de membru în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). De asemenea, instanţa a respins ca inadmisibilă cererea ANI de anulare a procesului verbal al Biroului Electoral Central din 29 mai privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai.

"Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului BEC şi respinge în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes a acţiunii, precum şi a lipsei de obiect. Respinge ca inadmisibilă acţiunea în ceea ce priveşte cererea de anulare parţială a procesului-verbal al BEC din 29.05.2014 privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European 25 mai 2014. Respinge în rest, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată", se arată în decizia instanţei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă, în 15 zile de la comunicare.
-----------------------------------------

Curtea de Apel Bucureşti va decide azi în cazul mandatului de europarlamentar al lui Mircea Diaconu. Magistraţii trebuie să judece cererea ANI de întrerupere a mandatului pe motiv că Diaconu deţine această funcţie în mod ilegal.

Agenţia Naţională de Integritate a trimis Parlamentului European o sesizare prin care solicita să nu fie validat mandatul de europarlamentar al românului deoarece acesta a fost declarat incompatibil, printr-o decizie definitivă a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

La termenul trecut, Parchetul General a declarat că Diaconu a fost ales legitim, ceea ce înseamnă că alegerea sa nu poate fi anulată.

×
Subiecte în articol: Mircea Diaconu ANI
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close