Antena 3 CNN Actualitate Aniversare la Casa Regală: 20 de ani de la turneul regal NATO

Aniversare la Casa Regală: 20 de ani de la turneul regal NATO

Aniversare la Casa Regală: 20 de ani de la turneul regal NATO
Sursa foto: Foto: Intact Images
21 Mar 2017   •   19:18

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată aniversării a douăzeci de ani de la prima vizită a Majestății Sale Regelui Mihai reprezentând România, cu susținerea Guvernului, pentru integrarea țării noastre în NATO. Alături de Principesa Moștenitoare Margareta se va afla Principele Radu. De asemenea, va fi prezentă Principesa Maria.

La eveniment au participat printre alţii premierul Sorin Grindeanu, fostul preşedinte Emil Constantinescu, dar şi Avocatul Poporului Victor Ciorbea.

În anii președintelui Emil Constantinescu și ai Guvernului Victor Ciorbea, s-a reînnodat firul diplomației regale și al angajamentelor publice în țară, cu sprijin guvernamental, care au continuat neîntrerupt de atunci încoace.

Pe 21 martie 1997, Regele Mihai, însoțit de Regina Ana, de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu au ajuns în Marea Britanie, prima țară a “Turneul regal NATO”. Regele și Regina au continuat cu alte șase vizite externe în 1997, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Spania. Regele, având alături ambasadorul și reprezentanții Guvernului țării sale, a lăsat o imagine diferită de cea atribuită, în mod obișnuit, României.

Regele Mihai a continuat cu vizite în Statele Unite ale Americii (mai 2000 și octombrie 2000), alte șapte vizite NATO și UE (martie-septembrie 2002), în Franța (2007), precum și în alte țări occidentale. Regele Mihai a reprezentat România la Cetatea Vaticanului (1999, 2005, 2012), în Federația Rusă (2005 și 2010), în Ungaria, Slovacia, Cehia, Serbia, Spania, Suedia, Bulgaria și a vizitat românii din Ucraina (2000) și Republica Moldova (2006). De la vârsta de 75 de ani la cea de 93 de ani, Regele Mihai a cunoscut cei mai prolifici ani de activitate oficială externă din întreaga sa viață. Un formidabil exemplu de constanță, răbdare și înțelepciune.

Un rol important în primii pași ai diplomației regale de după 1989 l-a avut Regina Ana. Simțul datoriei, curajul și umorul ei au contribuit la scrierea acestei pagini din viața Familiei Regale.

Din 1997 până astăzi, Familia Regală a susținut peste 10 000 de angajamente publice în interiorul țării și a efectuat 315 de vizite oficiale în străinătate (sprijinite de Guvernul României și coordonate de Ministerul de Externe, cu concursul Ministerului Apărării Naționale). Întâlnirile au fost legate de economie, apărare, educație, credință, cooperare locală sau regională, cultură, știinţă.

 

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close