Antena 3 CNN Actualitate Avem documentul! Ce se va întâmpla cu taxele românilor în doar câteva luni

Avem documentul! Ce se va întâmpla cu taxele românilor în doar câteva luni

Antena 3 a intrat în posesia documentului care arată ce se va întâmpla cu taxele românilor în câteva luni.

Avem documentul! Ce se va întâmpla cu taxele românilor în doar câteva luni
Sursa foto: Captura Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Mai 2022   •   14:06

În document scrie negru pe alb faptul că Guvernul, în trimestrul 4, adică în toamnă, va face o analiză a sistemului fiscal, în urma căreia românii vor fi anunțați dacă aceste taxe și impozite vor crește.

Va fi analizată valoarea impozitelor pe proprietate, case, mașini, terenuri dar și contribuțiile sociale și taxa auto.

” În primul rând vreau să liniștesc românii și este corect să spunem că acest plan și această pagină pe care dumneavoastră o arătați și este reală în PNRR,  a fost făcut de un guvern iar acum un alt guvern trebuie să o pună în aplicare.

Ceea ce vreau să spun este că actualul guvern a cerut un studiu la Banca Mondială să vadă de la pensii până la orice salariu minim și așa mai departe și alte taxe, dacă studiul arată că se poate aplica sau nu”, a explicat europarlamentarul Maria Grapini la Antena 3. 

”Vreau să reamintesc că în planul de reziliență sunt 177 de miliarde care se dau pentru coeziunea socială. Coeziunea Socială nu înseamnă taxe mai mari. Înseamnă dacă trebuie să punem o taxă în plus sau nu sau trebuie să trecem la un alt sistem de impozitare, trebuie să avem sursă de creștere a veniturilor.  Ca noile taxe raportate la veniturile pe cap de locuitor să nu fie mai mari, din contră chiar, pentru o mai bună coeziune.

Așadar rezultatul studiului care este făcut de Banca Mondială va arăta dacă se poate sau nu și eu vreau să atrag atenția administrațiilor locale care se pregătesc să pună impozite și taxe mărite pentru că nu le iese bugetul, am exemplul Timișoarei care are o groază de datorii și sigur că cel mai simplu este să crești impozitul pe locuință, pe mașină, pe parcare și așa mai departe. Nu, este în contrasens cu reglementările europene care spun foarte clar că planul de reziliență trebuie să ducă la o creștere a coeziunii sociale și nu la o scădere a coeziunii sociale”, a mai spun europarlamentarul. 

×
Subiecte în articol: PNRR Maria Grapini
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close