Anunț important pentru bucureșteni! Când va fi reluată circulaţia tramvaielor pe linia 41

de S.T.    |    28 Aug 2019   •   12:37
Anunț important pentru bucureșteni! Când va fi reluată circulaţia tramvaielor pe linia 41 Foto: Agerpres

CIRCULAȚIE TRAMVAI 41. Circulaţia tramvaielor pe linia 41 va fi reluată sâmbătă, 31 august 2019, după o suspendare de aproximativ două luni, necesară pentru realizarea unor lucrări la pasajele Ciurel şi Grant, a anunţat, miercuri, Societatea de Transport Bucureşti.

CIRCULAȚIE TRAMVAI 41. Astfel, tramvaiele liniei 41 îşi vor relua circulaţia între terminalele „Piaţa Presei Libere” şi „Ghencea” pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, pasajul Grant, Sos. Crângaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea.

CIRCULAȚIE TRAMVAI 41. STB precizează că pe pasajul Grant, tramvaiele vor circula alternativ în ambele sensuri pe firul de circulaţie dinspre Sos. Virtuţii spre Str. Turda. STB SA va menţine în continuare liniile navetă de autobuz 641 şi 642 pentru preluarea călătorilor şi, în plus, va înfiinţa o nouă linie navetă de autobuze, 643, care va funcţiona între terminalele „Ghencea” şi „Lujerului”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu. Pe acest traseu autobuzele vor opri comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale „Lujerului” amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.

Circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost suspendată pe 29 iunie pentru efectuarea lucrărilor de construire a Pasajului Ciurel peste Şoseaua Virtuţii, precum şi a celor de reabilitare a Pasajului Grant.

x close