Antena 3 CNN Actualitate Apariție misterioasă pe cer în Bucovina, în ziua de Crăciun: "Nu am mai spus nimănui, să nu zică că bat câmpii"

Apariție misterioasă pe cer în Bucovina, în ziua de Crăciun: "Nu am mai spus nimănui, să nu zică că bat câmpii"

Apariție misterioasă pe cer în Bucovina, în ziua de Crăciun: "Nu am mai spus nimănui, să nu zică că bat câmpii"
Sursa foto: Foto: Costel Rogna
29 Dec 2017   •   17:49

Un fenomen ciudat, care alimentează din plin numeroasele teorii privind existenţa extratereştrilor şi a OZN-urilor (obiecte zburătoare neidentificate), a fost observat în Bucovina, în a doua zi de Crăciun.

„Era o lumină lăptoasă – o aură în formă de con, statică, dar vârful nu îl vedeam, că era ascuns de clădirea din faţă – Şcoala Generală Nr. 4. A durat cam 10 secunde. Am fugit în casă să aduc ceva cu care să înregistrez ce am văzut. Când m-am întors nu se mai vedea lumina, dar în schimb erau vizibile două cercuri concentrice, unul în plan mai apropiat, mai mare, altul mai mic, în depărtare”, povesteşte Gavril Filipiuc, care locuieşte în centrul Rădăuţiului. În lipsa unui mijloc de înregistrare mai performant, filmarea sa, făcută cu telefonul, a cercurilor văzute pe cer, după dispariţia conului de lumină, nu este prea concludentă.

Obişnuit să se trezească dis-de-dimineaţă, rădăuţeanul a observat fenomenul luminos pe la ora 6 fără 20 de minute. Pentru a se convinge că nu era doar un efect optic mai ciudat, a căutat să vadă unde este luna. Nu doar că nu se vedea, dar la acea oră celebrul satelit al Pământului nu avea cum să fie la est, ci la vest.

„Nu am mai spus nimănui, să nu zică că bat câmpii. Sunt om la 58 de ani, cu două facultăţi...”, a adăugat martorul ocular, de profesie avocat, care a prins curaj după ce a văzut că şi alte persoane din ţară au relatat apariţii asemănătoare, în Bihor, Snagov, Focşani.

O mărturie mai „palpabilă”, un set de şase fotografii cu misterioasa lumină de pe cer, surprinse în dimineaţa aceleiaşi zile, de 26 decembrie, la 05.36, în Liteni, vine de la Costel Rogna, scrie monitorulsv.ro.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close