Antena 3 CNN Actualitate Aplicaţia cu care românii află cât timp trebuie să aştepte în trafic sau la graniţă în perioada sărbătorilor

Aplicaţia cu care românii află cât timp trebuie să aştepte în trafic sau la graniţă în perioada sărbătorilor

Românii care călătoresc în această perioadă a sărbătorilor de iarnă pot afla cât de aglomerat este traficul la graniţă, folosind o aplicaţie gratuită.

Aplicaţia cu care românii află cât timp trebuie să aştepte în trafic sau la graniţă în perioada sărbătorilor
Sursa foto: Hepta/ DPA Images / Patrick Pleul
de Georgiana Adam    |    29 Dec 2023   •   11:28

"De sărbători, românii își planifică concedii în țară sau în străinătate, iar în acest context, InfoCons pune la dispoziția acestora aplicația gratuită InfoCons cu ajutorul căreia consumatorii pot verifica timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei din România. 

Astfel, fie că se întorc în România cu ocazia sărbătorilor de iarnă sau, deopotrivă, și-au planificat concediul în altă țară, aplicația InfoCons este un real ajutor pentru consumatori.

Regăsită în secțiunea SOS, această facilitate îi ajută pe consumatori, în timp real, cu întreaga listă a punctelor de trecere a frontierei din România, precum și cu timpul pe care consumatorii îl vor petrece la ieșirea și la intrarea în țară.

De asemenea, unica aplicație independentă și transparentă îi sprijină pe consumatori cu toate numerele de urgență la nivel local, național și internațional în cazul în care aceștia întâmpină probleme cu:

- unitățile de cazare

- agențiile de turism

- produsele pe care le consumi la diferitele târguri specifice perioadei etc.

Posibilitatea de a avea într-un singur loc toate numerele de urgență, dar și de a le apela direct, fără costuri suplimentare, cu aplicația InfoCons, reprezintă un real ajutor", informează un comunicat al InfoCons, remis presei vineri.

Aplicația InfoCons este disponibilă de pe telefon pentru orice sistem de operare IOS, Android.

"În contextul geopolitic și situației globale de securitate, accesul direct, gratuit și nemijlocit la informare cu privire la soluționarea unor probleme imediate de tip acces la numere de telefon de urgență, trebuie să fie o normalitate indiferent de etnie, sex, vârstă, religie, cetățenie.

În acest considerent, InfoCons aduce în premieră, la nivel global, prima soluție unitară prin care cetățeanul poate avea acces direct, simplu și eficient la numere de telefon de urgență în cadrul aplicaţiei inovative unice la nivel global și gratuite, InfoCons", a precizat Sorin Mierlea, preşedinte Info Cons.

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close