Antena 3 CNN Actualitate Aproape 300.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3, aduse din Turcia

Aproape 300.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3, aduse din Turcia

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale, o aeronavă C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române efectuează, vineri, un zbor pe ruta Bucureşti-Istanbul şi retur pentru a aduce în ţară aproximativ 21 de tone de materiale de protecţie.

Aproape 300.000 de măşti de protecţie de tip FFP2 şi FFP3, aduse din Turcia
Sursa foto: Hepta
08 Mai 2020   •   21:30

"Materialele, constând în 145.000 de măşti de protecţie tip FFP2 şi aproximativ 150.000 tip FFP3, au fost achiziţionate de statul român, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19", arată sursa citată.
 
Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din ţară şi echipajelor operative care acţionează în teren.

×
Subiecte în articol: măşti turcia MApN
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close