Antena 3 CNN Actualitate Aproape toţi elevii unui liceu din Hunedoara, eliminaţi din bacalaureat: Au fost prinşi cu fiţuici

Aproape toţi elevii unui liceu din Hunedoara, eliminaţi din bacalaureat: Au fost prinşi cu fiţuici

Aproape toţi elevii unui liceu din Hunedoara, eliminaţi din bacalaureat: Au fost prinşi cu fiţuici
Sursa foto: Foto: intact Images
29 Iun 2011   •   12:06
Absolvenţii de liceu au susţinut miercuri proba scrisă obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de MECTS. Examenul la matematică sau istorie s-a desfăşurat între orele 9.00 şi 12.00.

Rezultatele examenului vor fi afişate la 3 iulie. În 4 iulie, între orele 8:00 şi 12:00, se vor putea depune eventualele contestaţii.


Proba la matematică este cea mai temută de elevii de clasa a XII-a. Potrivit rezultatelior simulărilor din 2011, subiectele pun mari probleme pentru 40-60% dintre elevi.

Proba de miercuri a fost susţinută de aproximativ 210.000 elevi, în 741 de centre de examen.

Aproape toţi elevii unui liceu din Geoagiu, eliminaţi din examen

Ministrul Educaţiei a cerut declanşarea unei anchete a poliţiei la Grupul Agricol Alexandru Borza din Geoagiu. Aproximativ două treimi dintre elevii care susţineau bacalaureatul miercuri dimineaţă au fost daţi afară din examen pentru că ar fi copiat.

Un număr de 111 elevi din cei 159 prezenţi în centrul de examen de la Grupul Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu au fost daţi afară din examen.

Am primit sarcina de a ne deplasa cu un reprezentant al ministerului la două licee din Hunedoara. La primul obiectiv , am găsit opt elevi in această situaţie, în al doilea am găsit câte o ciornă cu subiectele rezolvate la aproape fiecare elev", a declarat Alexandru Lăutaru, inspector şef  ISJ Hunedoara.

"
Vom declanşa o anchetă”, a adăugat inspectorul şef  ISJ Hunedoara.

Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, candidaţii care intră în sală cu materiale informative sau telefoane mobile sunt eliminaţi de la proba respectivă.

Un elev eliminat dintr-o probă în sesiunea de vară 2011 se va putea înscrie din nou la examen doar în sesiunea de toamnă din 2012.
 


Calendarul Examenului de Bacalaureat 2011

6-8 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A (proba orala)

8-10 iunie - Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba maternă - proba B (proba orală)

13-17 iunie - Evaluarea competentelor digitale - proba D (proba scrisă/practică)


20-23 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice intr-o limba de circulaţie internaţională - proba C (proba orală, scrisă şi practică)


27 iunie - Limba şi literatura română - proba E)a) - proba scrisă

28 iunie - Limba şi literatura maternă - proba E)b) - proba scrisă

29 iunie - Proba obligatorie a profilului - proba E)c)

1 iulie - Proba la alegere a profilului si specializarii

3 iulie - Afisarea rezultatelor


4 iulie - Depunerea contestatiilor (orele 08:00 - 12:00)

5-7 iulie - Rezolvarea contestatiilor

8 iulie - Afisarea rezultatelor finale


×
Subiecte în articol: Hunedoara examen elevi
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close