Antena 3 CNN Actualitate Zece modificări care vor intra în vigoare după aprobarea legii pensiilor. Riscuri pe termen lung | Reacţia şefului Casei de Pensii

Zece modificări care vor intra în vigoare după aprobarea legii pensiilor. Riscuri pe termen lung | Reacţia şefului Casei de Pensii

Legea pensiilor se află pe ultima sută de metri, însă scandalul din Guvern continuă, mai ales că nici şeful Casei de Pensii nu ştie clar care va fi impactul bugetar pentru pensiile din anul 2025. Specialiştii cred că după ce trece anul electoral 2024 este posibil să ne confruntăm cu mari probleme.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Noi 2023   •   18:35

Legea pensiilor a primit vot favorabil la nivelul comisiilor parlamentare de Buget-Finanțe și Muncă și merge în plenul Senatului, la votul final.

Potrivit datelor dezbătute în plenul Senatului, impactul bugetar pentru majorarea pensiilor din 2025 ar fi undeva la 25 de miliarde pentru anul 2024 și 34 de miliarde în 2025.

Mai mult, preşedintele Casei de Pensii, care merge la audierile din comisie, recunoaște la final că s-ar putea să fie ceva probleme cu banii de pensii în anul 2025. 

"Impactul este de 10 miliarde pe patru luni pentru aplicarea noii legi și de 15 miliarde. Este prematur să ne pronunțăm noi acum pe ce se va întâmpla în anul 2025. Cert este că în 2024 vom avea două măriri ale pensiei", spune Adrian Baciu, şeful Casei de Pensii. 

Zece modificări care vor intra in vigoare după aprobarea legii pensiilor

În acest context, ies în evidență zece modificări care vor intra in vigoare după aprobarea legii pensiilor.

  • Punctul de pensie va creşte la 13,8% din ianuarie 2024;
  • Pensia minimă va creşte cu un procent de 13,8% din ianuarie 2024;
  • Românii care lucrează de peste 25 de ani primesc puncte de pensie bonus (între 0,25 puncte/an şi 1 puncte/an), iar acordul global, plata cu ora, al 13-lea salariu vor fi calculate la pensie;
  • Noua formulă de calcul al pensiilor: VPR (valoarea punctului de referinţă = 81)* numărul total de puncte;
  • Creșterile de pensii, după noua formulă, vor fi între zero şi 112%, din septembrie 2024;
  • Eliminarea inechităților între bărbaţi şi femei;
  • Femeile vor avea reducerea vârstei de pensionare în funcţie de numărul de copii (jumătate de an pentru fiecare copil cel puţin până la vârsta de 16 ani);
  • Creşte vârsta standard de pensionare pentru femei de 65 de ani, iar femeile şi bărbații se pot pensiona la 70 de ani, opţional;
  • Dispar grupele de muncă, din 2035;
  • După 2035, Guvernul poate creşte vârsta de pensionare peste 65 de ani.

Adrian Ursu: "Plata pensiilor sunt o prioritate, însă vor tăia din alte părţi la fel de importante"

"Chiar dacă nu e la România inteligentă, vorbim despre mici insule de reușită la nivel macro. Nu există un pericol major, doamne ferește, ca aceste pensii majorate să nu fie plătite. Ele vor fi plătite pentru că este an electoral și pentru că sunt o prioritate.

Doar că vor tăia din altă parte. Vei sacrifica inclusiv investiții care au legătură cu PNRR-ul, pentru că ai și niște cofinanțări în multe dintre aceste proiecte. Nemaiavând bani pentru a le duce mai departe îți vine ghilotina lui 2026, vei rămâne și cu proiecte neterminate. Vezi niște autostrăzi, vezi niște investiții în sistemul sanitar și va trebui să dai și banii înapoi.

Deci, numai că nu termini investiția, va mai trebui să şi returnezi din ceea ce nu ai în momentul de față", a spus Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN, referitor la legea pentru creşterea pensiilor.

"Vom trece cu toţii printr-un tsumani financiar cu creşteri de taxe"

"Da, cred că vor fi majorate pentru că vin alegerile și pe motive electorale, cu siguranță vor fi majorate. Însă mi-e frică că la terminarea acestui ciclu electoral o să trecem cu toții printr-un tsunami financiar cu creșteri de taxe, impozite ș.a.m.d. ceva în genul ăsta, ca să acopere măcar o parte din deficit, pentru că dacă va vom depăși deficitul aprobat în PNRR, pierdem și finanțările. 

Trebuie să dăm banii înapoi, ceea ce este o tragedie. Așa că parcă văd că o să crească, după care o să mai crească și inflația, o să mai crească și taxele și tot noi vom strânge cureaua", a mai spus şi generalul Marius Crăciun la Antena 3 CNN. 

 

×
Subiecte în articol: legea pensiilor PNRR bonus la pensie
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close