Antena 3 CNN Actualitate Arad: Femeie atacată şi rănită grav de o haită de opt câini

Arad: Femeie atacată şi rănită grav de o haită de opt câini

Arad: Femeie atacată şi rănită grav de o haită de opt câini
Sursa foto: Foto: missions.lawrenceography.com
26 Mar 2012   •   17:19


O femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Arad, a fost internată luni în spital, după ce a fost atacată de o haită de opt câini, informează Mediafax.

Incidentul a avut loc în zona unor depozite din cartierul Aurel Vlaicu din Arad. Femeia a încercat să se apere cu poşeta, însă câinii au muşcat-o de mâini, de picioare şi de fese, iar un paznic al depozitelor din zonă, care a văzut incidentul, a intervenit şi a reuşit să împrăştie animalele.

Bărbatul a chemat o ambulanţă, iar victima a fost transportată la Spitalul Judeţean, unde a fost operată la picioare din cauza muşcăturilor profunde.

"A fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru că plăgile au sângerat puternic", a declarat medicul Adrian Viner, care a preluat cazul. În momentul de faţă, starea femeii este stabilă, aceasta primind medicaţia necesară.

Poliţia a sesizat Serviciul de ecarisaj, lucrătorii deplasându-se în zona incidentului pentru a căuta câinii.


×
Subiecte în articol: internata spital atacata caini Arad
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close