Antena 3 CNN Actualitate Arafat cere mai mulţi bani pentru renovarea adăposturilor pentru populaţie. Principalele probleme pe care le-a găsit IGSU în spații

Arafat cere mai mulţi bani pentru renovarea adăposturilor pentru populaţie. Principalele probleme pe care le-a găsit IGSU în spații

Nicoleta Bănilă
1 minut de citit Publicat la 15:22 03 Apr 2025 Modificat la 23:24 10 Apr 2025
adapost-razboi
Adaposturi antiaeriene construite la Plauru, comuna Ceatalchioi, judetul Tulcea, acolo unde au fost gasite mai multe resturi de drone militare Foto: Agerpres

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat a spus că România va avea un număr mai mare de adăposturi pentru populaţie în caz de război sau dezastre atunci când se vor aloca mai multe fonduri pentru renovarea şi modernizarea spaţiilor care ar putea fi folosite în acest scop. Arafat a mai declarat că raportul Curţii de Conturi, care a arătat că doar 3% din populaţie are loc în aceste adăposturi, a fost cerut de DSU. 

"Daca vorbim de local, trebuie să se aloce fonduri, finanţare pentru aducerea adăposturilor la zi," a spus Arafat, adăugând că "creşterea numărului de adăposturi pentru populaţie depinde de finanţare".

Întrebat cât de rapid ar putea să crească procentul oamenilor care pot fi protejaţi în adăposturi în caz de urgenţă, Arafat a reiterat că acest lucru depinde de alocarea financiară şi că trebuie stabilit care sunt priorităţile României pentru orice eventualitate, adăugând că "acest lucru îl fac toate tarile care au conflict la graniţă". "Cu cât procentajul e mai mare, cu atât populaţia din zona este mai sigură", a mai spus şeful DSU. 

El a dat exemplul Finlandei, chiar şi după încheierea Războiului Rece a decis să continue să construiască adaposturi, în timp ce alte ţări nordice nu au mai făcut acest lucru pe timp de pace.

Potrivit lui Arafat, responsabilitatea pentru starea adăposturilor este fie la autorităţile locale, fie la proprietari, dacă acestea sunt situate în clădiri private, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îi poate obliga pe aceştia să se conformeze aplicând amenzi. În 2024, IGSU a facut mai multe controale, verificând 2.269 de adăposturi, 78 puncte de comandă şi a dat amenzi de 390.900 de lei, precum şi 3.408 avertismente, potrivit lui Arafat.

Arafat a adăugat că principalele nereguli găsite de IGSU in 2024 în interiorul adaposturilor sunt conducte care traversează spaţiul destinat adăpostirii populaţiei, inundaţii, precum şi instalaţii electrice sau de ventilaţie degradate. "Chiar dacă e ocupat de alte materiale, dacă aceste materiale pot fi scoase într-o zi sau două, ele se pot lăsa, însă adăpostul trebuie să fie locuibil imediat," a mai spus Arafat. 

 

 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close