Antena 3 CNN Actualitate Arcul de Triumf din Capitală va putea fi vizitat gratuit sâmbătă şi duminică

Arcul de Triumf din Capitală va putea fi vizitat gratuit sâmbătă şi duminică

Arcul de Triumf din Capitală va putea fi vizitat gratuit sâmbătă şi duminică
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    30 Noi 2012   •   14:42

Arcul de Triumf din Bucureşti va putea fi vizitat gratuit sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 şi 18.00, cu ocazia Zilei Naţionale a României, informează reprezentanţii Primăriei Capitalei, potrivit Mediafax.

Monumentul a mai fost deschis publicului şi cu alte ocazii, însă acest lucru este organizat doar câteva zile pe an, în condiţiile în care necesită măsuri legate de trafic şi siguranţa pietonilor.

Trafic rutier restricţionat în Capitală, pentru parada militară organizată de Ziua Naţională. Află pe unde NU se circulă şi care sunt rutele ocolitoare

Arcul de Triumf, aflat pe lista monumentelor istorice, a fost construit în perioada 1921-1922, pentru a cinsti victoria României din Primul Război Mondial şi Unirea din 1918.


Guvernul organizează, de 1 Decembrie, "Ziua Porţilor deschise" la Palatul Victoria

Tot sâmbătă, Ziua Naţională va fi marcată de municipalitate prin prezentarea expoziţiei de fotografie "Eroi sub Tricolor" de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în Parcul Herăstrau.

Expoziţia va fi deschisă imediat după încheierea paradei militare, în acompaniamentul fanfarei militare, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Cum va circula metroul de Ziua Naţională

×
Subiecte în articol: Arcul de Triumf 1 Decembrie
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close