Antena 3 CNN Actualitate Asociația BIO România: ”Felicităm Guvernul și pe ministrul Agriculturii pentru curajul de a se opune propunerii Comisiei Europene de a introduce noile tehnologii NTG, fără restricții”

Asociația BIO România: ”Felicităm Guvernul și pe ministrul Agriculturii pentru curajul de a se opune propunerii Comisiei Europene de a introduce noile tehnologii NTG, fără restricții”

Asociația BIO România a felicitat Guvernul României și pe ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru că s-au opus propunerii făcute de Comisia Europeană de a introduce în culturile agricole din UE a noile tehnologii NTG, ”fără restricții, fără trasabilitate, fără obligația de a proteja culturile fermierilor”.

Asociația BIO România: ”Felicităm Guvernul și pe ministrul Agriculturii pentru curajul de a se opune propunerii Comisiei Europene de a introduce noile tehnologii NTG, fără restricții”
Sursa foto: Getty Images/ ipopba
de Andreea Ştefan    |    10 Dec 2023   •   15:20

”Asociația BIO România, membră IFOAM-EU, din 2009, susține punctul de vedere al acesteia privind introducerea în culturile agricole din UE a New Genomic Technology !

Acest punct de vedere este împărtășit de toate Asociațiile BIO din țările UE, membre ale IFOAM-EU.

Felicităm Guvernul României, și pe Domnul Ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pentru curajul de a se opune propunerii Comisiei Europene de a introduce în culturile agricole din UE a noile tehnologii NTG, fără restricții, fără trasabilitate, fără obligația de a proteja culturile fermierilor din agricultura ecologică și a celor din agricultura convențională!

Asistăm în aceste zile la o polemică privind acceptarea de către România a noilor tehnologii FĂRĂ RESTRICȚII!!!

Citește și: Florin Barbu, ministrul Agriculturii, le dă replică liberalilor care îl acuză de ”interese mărunte”: ”România susține introducerea NGT1 cu o condiție esențială”

Este dezamăgitor să constatăm că unii colegi ai noștri reprezentanți ai unor asociații de fermieri susțin: "Noi, întotdeauna am dorit să folosim noile tehnologii fără restricții".

Fără restricții, fără reguli, în orice domeniu se instalează rapid haosul, anarhia și distrugerea acelui domeniu.

Avem exemplul restricțiilor din agricultura ecologică. Sunt cele mai dure, cele mai multe și cele mai complexe. Datorită acestor restricții este astăzi cea mai prietenoasă agricultură cu Sănătatea umană și a Naturii!

Restricții precum: inspecția și certificarea, respectarea TRASABILITĂȚII, etichetarea specială (există Regulament European dedicat etichetării alimentelor BIO), interzicerea culturilor paralele în aceeași fermă, procesarea separată în timp și spațiu a alimentelor BIO și foarte multe altele fac din Agricultura Ecologică la nivel național, european și mondial, etalonul în agricultură și garanția celor mai sigure și  calitative alimente produse în sistem industrial.

Citește și: Asociațiile de fermieri, solidare cu ministrul Agriculturii în privința introducerii NGT1: ”Poziția actuală a României nu este singulară”

OMG, organismele modificate genetic, încă interzise a se cultiva in Europa, modificau materialul genetic al plantelor de cultura prin introducerea unei gene de la alta specie, sau chiar de la alt Regn. NTG (Noile Tehnologii Genomice), ni se spune de către Comisia Europeana ca doar “EDITEAZA GENELE UNEI PLANTE”de cultura.

Deasupra tuturor restricțiilor/regulilor, care sunt  OBLIGATORII pentru orice tip de agricultură, Bunul Simț ne obligă să fim foarte atenți la Principiul PRECAUȚIEI !

Fără acest principiu celebra afirmație al lui Ștefan cel Mare, rămâne o vorbă goală!”, a transmis Asociația BIO România într-un comunicat.

×
Subiecte în articol: NGT ministrul Agriculturii Florin Barbu
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close