Aspiratoarele puternice DISPAR de mâine, de pe rafturile magazinelor

de M.Z.    |    31 Aug 2014   •   18:47

Aspiratoarele puternice dispar de luni de pe rafturile magazinelor. Comisia Europeană a interzis comercializarea modelelelor de peste 1.600 de waţi, pentru a reduce consumul de energie.

Gospodinele însă nu sunt încântate de ideile venite de la Bruxelles, pentru că aspiratoarele cu putere mică sunt ineficiente. 

 
De la 1 septembrie, modelele de putere mică, nu prea populare în rândul clienţilor, vor fi tot mai des întâlnite pe rafturile magazinelor.

Comisia Europeană nu mai permite comercializarea aspiratoarelor mai puternice de 1.600 de waţi. Impune însă producătorilor ca noua generaţie de aspiratoare să aibă aceeaşi capacitate de absorbţie la o putere mult mai mică. 
 
Uniunea Europeană vrea să impună etichete de eficienţă energetică pentru aspiratoare, aşa cum se întâmplă acum cu alte produse electrice.

Consumatorii ar şti astfel care sunt produsele cu un consum redus de energie, dar până la apariţia noilor modele avansate tehnologic, românii au de ales între modele cu putere scăzută şi ineficiente şi modele puternice care vor deveni ilegale.

Ca să lichideze stocurile de modele de peste 1.600 de waţi, comercianţii au scos la ofertă zeci de modele cu reduceri chiar şi de 40%.  

x close