Antena 3 CNN Actualitate Atentat sângeros în Germania. Nouă oameni uciși și alți cinci răniți, după mai multe atacuri la baruri cu specific arab

Atentat sângeros în Germania. Nouă oameni uciși și alți cinci răniți, după mai multe atacuri la baruri cu specific arab

Noapte însângerată în oraşul german Hanau, aproape de Frankfurt. Nouă oameni au fost ucişi şi alţi cinci sunt răniţi după două atacuri separate asupra unor baruri cu specific arab. 

Atentat sângeros în Germania. Nouă oameni uciși și alți cinci răniți, după mai multe atacuri la baruri cu specific arab
20 Feb 2020   •   07:57

Cu puţin timp în urmă, poliţia a descoperit alte două corpuri neînsufleţite, dintre care unul este al principalului suspect. "Nimeni nu-şi putea închipui ceva mai rău", a declarat primarul oraşului cu aproape 100.000 de locuitori.

Primul atac s-a produs chiar în centrul oraşului, la un bar unde clienţii fumau narghilea. Trei oameni au fost ucişi după ce s-au tras opt sau nouă focuri de armă. Martorii spune că agresorii au părăsit locul crimei într-o maşină de culoare închisă. La scurtă vreme, un alt local cu specific arab, din vestul oraşului, a fost şi el ţinta unui atac. Aici şi-au pierdut viaţa cinci persoane, între care o femeie. 

Ca să intri în local, trebuie să suni la uşă. Făptaşul sau, probabil, făptaşii au sunat şi, de îndată ce li s-a deschis, au început să tragă. 
Alţi cinci oameni au fost grav răniţi în cele două incidente iar ulterior unul dintre ei a decedat, potrivit presei germane. Pe reţelele sociale au apărut informaţii despre un al treilea atac, în alt cartier, şi chiar imagini care ar prezenta arestarea unui suspect. Poliţia nu a confirmat, însă, aceste relatări.

Tot ziarele scriau că unele victime ar fi de origine kurdă. Autorităţile au mobilizat zeci de echipaje şi chiar elicoptere pentru căutarea făptaşilor. Poliţiştii au identificat un suspect şi, în zori au pătruns în locuinţa sa. Individul era mort iar în casă se mai afla un corp neînsufleţit. Anchetatorii consideră că suspectul a fost, într-adevăr, ucigaşul şi nu a avut complici care să fi rămas în viaţă. Deocamdată nu au fost date alte detalii asupra cazului. 

×
Subiecte în articol: Germania
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close