Antena 3 CNN Actualitate Audierea denunţătorilor fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu va fi secretizată. De ce s-a luat această decizie

Audierea denunţătorilor fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu va fi secretizată. De ce s-a luat această decizie

Audierea denunţătorilor fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu va fi secretizată. De ce s-a luat această decizie
Sursa foto: Foto: Agerpres
12 Iul 2016   •   17:04

Judecătoarea Iosefina Pârvu de la Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, ca audierea denunţătorilor fostului primar al Capitalei Sorin Oprescu să fie secretizată.

Decizia a fost luată la cererea avocatului care îl apără pe Sorin Oprescu, acesta susţinând că relatările jurnaliştilor din sala de judecată obstrucţionează actul de justiţie.

Judecătoarea a fost de acord, astfel încât şedinţele de judecată nu vor mai fi publice, atunci când vor fi efectuate audieri.

Decizia instanţei vine după ce principalul denunţător al lui Oprescu, Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor şi al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, a declarat luni, în sala de judecată, că a primit de la patronii unor firme 400.000 de euro pentru a le oferi contracte publice.

De asemenea, Bogdan Popa a relatat că i-a dat lui Oprescu aproximativ un milion de euro la locuinţa edilului din comuna Ciolpani.

Fostul şef de la Administraţia Cimitirelor a explicat şi cum se împărţea mita: 33% luau denunţătorii, 45% îi revenea lui Oprescu, 10% pentru Mircea Octavian Constantinescu (fost director al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei), restul la el.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close