Antena 3 CNN Actualitate Augustin Lazăr, reacție furibundă: S-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice. Imi rezerv dreptul de a acționa conform procedurilor legale

Augustin Lazăr, reacție furibundă: S-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice. Imi rezerv dreptul de a acționa conform procedurilor legale

Augustin Lazăr, reacție furibundă: S-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice. Imi rezerv dreptul de a acționa conform procedurilor legale
01 Noi 2018   •   13:08

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat joi că afirmaţia ministrului Justiţiei privind descoperirea unei fraude în dosarul său de candidatură pentru această funcţie s-a dovedit "o manipulare a opiniei publice" şi a anunţat că îşi rezervă dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare. 

"Afirmaţia privind pretinsa descoperire a unei fraude, după doi ani şi jumătate, în procesul de numire a procurorului general s-a dovedit total lipsită de suport probator şi, mai mult decât atât, s-a dovedit a fi o manipulare a opiniei publice, o manipulare şi ţinere în suspans nejustificată faţă de o afirmaţie care a fost făcută în mod interesat, pentru a servi unei proceduri de revocare viciată vizibil. Aş dori să vă spun că, la o simplă lecturare a hotărârii Consiliul Superior al Magistraturii din 21 aprilie 2016, vom putea să vedem că Secţia de procurori a verificat cu meticulozitate fiecare dintre condiţiile legale care erau impuse pentru candidaţi, respectiv vechime minimă de 10 ani, lipsa sancţiunilor în ultimii 3 ani - şi vă rog să observaţi că numai pentru lipsa sancţiunilor se cere termenul de trei ani - şi în continuare era necesară condiţia unui calificativ foarte bun la ultima evaluare. Prin urmare, Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenţei justiţiei, a constatat că erau întrunite toate condiţiile legale pentru candidaţi. Restul este politică, iar eu îmi rezerv dreptul de a acţiona conform procedurilor legale în vigoare", a declarat Augustin Lazăr la intrarea în sediul CSM. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: instanta manipulare reactie Lazar
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close