
Un autocar s-a răsturnat în această dimineață în afara părții carosabile.
La fața locului au fost mobilizate 4 ambulanțe SMURD, 3 autospeciale de stingere și 3 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița.


Potrivit primelor verificări, două persoane au fost rănite și se află acum în grija medicilor.
La momentul accidentului, în autocar se aflau șapte pasageri și doi conducători auto.