x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Avertismentul lui Tudorel Toader: „Trebuie luate măsuri. Riscăm amendă”

de 13 Noi 2017   •   18:00
Avertismentul lui Tudorel Toader: „Trebuie luate măsuri. Riscăm amendă” 16
Foto: gov.ro

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că trebuie rezolvată problema penitenciarelor din România pentru că altfel riscăm noi amenzi.

„Problema este să nu rămânem în stadiu de dezbateri, ci să intrăm și în faza de identificare și găsire a unor soluții concrete. Au fost exprimate puncte de vedere, toți au fost de acord că există o problemă în penitenciar, o problemă sistemică, o problemă istorică, cu toții știm că trebuie să o rezolvăm, cu toții știm că avem o decizie pilot, până în ianuarie trebuie să prezentăm foaia de parcurs, măsurile pe care le avem în vedere. Vom construi două noi penitenciare, că extidem actualele pavilioane, actualele spații de cazare construind unele noi, că modernizăm celulele existente”, a declarat ministrul Justiției la Palatul Parlamentului.

sati