Antena 3 CNN Actualitate Avertizare de vânt puternic pentru Dobrogea şi Muntenia, valabilă până la ora 14.30

Avertizare de vânt puternic pentru Dobrogea şi Muntenia, valabilă până la ora 14.30

Avertizare de vânt puternic pentru Dobrogea şi Muntenia, valabilă până la ora 14.30
de S.T.    |    24 Iul 2012   •   09:57

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, o avertizare nowcasting referitoare la intensificări ale vântului în Dobrogea şi în jumătatea de est a Munteniei.

Avertizarea este valabilă în intervalul orar 8.30 - 14.30.

Potrivit ANM, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 50-60 km/h şi izolat 65-70 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei şi 37 de grade în Câmpia Română, iar cele minime vor fi de la 10 grade în depresiuni până la 26 de grade în Delta Dunării.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

MIERCURI (25 iulie)


Vremea se va menţine cãlduroasã, canicularã dupã-amiaza în sud, local în est şi pe arii restrânse în centrul ţãrii, iar disconfortul termic va fi accentuat. Vor fi înnorãri în regiunile din jumãtatea de vest a teritoriului, unde pe arii relativ extinse vor fi averse, descãrcãri electrice, condiţii de grindinã şi izolat cantitãţi de apã însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse, cu precãdere în jumãtatea esticã a Transilvaniei, iar noaptea şi în nordul Moldovei. Vântul va mai prezenta unele intensificãri în centru, sud, sud-est şi la munte, dar trecãtor şi în celelalte regiuni, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 de grade în nordul Moldovei şi în regiunile vestice şi 39 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa între 15 şi 25 de grade, mai scãzute în depresiuni, spre 10 grade. Presiunea atmosferica va continua sã scadã.

În Bucureşti, vremea se va menţine canicularã în orele dupã-amiezii, când indicele temperatura-umezealã va depãşi pragul critic de 80, iar temperatura maximã va fi de 37...38 de grade.

JOI (26 iulie)

În ţară, vremea va fi cãlduroasã, canicularã dupã-amiaza în sud, local în est şi pe arii restrânse în centrul ţãrii, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, dar va continua sã prezinte înnorãri temporar accentuate, mai ales pe parcursul zilei, în regiunile din jumãtatea de vest, precum şi în zona de munte, unde local vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 de grade în regiunile vestice şi 39 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime vor avea valori de la 8...9 grade în depresiuni pânã la 25...26 de grade în Delta Dunãrii.

În Bucureşti, vremea va fi canicularã dupã-amiaza, când discondortul termic va fi accentuat, iar temperatura maximã va fi de 37...38 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 19...21 de grade.

Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro.




 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo dobrogea
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close