Antena 3 CNN Actualitate Avertizare ONU: Regiuni întregi vor deveni de nelocuit din cauza caniculei, în următoarele decenii

Avertizare ONU: Regiuni întregi vor deveni de nelocuit din cauza caniculei, în următoarele decenii

Din cauza valurilor de caniculă care vor fi mai frecvente şi mai intense, regiuni întregi de pe glob nu vor mai putea fi locuite în următoarele decenii, a avertizat astăzi ONU într-un raport.

Avertizare ONU: Regiuni întregi vor deveni de nelocuit din cauza caniculei, în următoarele decenii
Sursa foto: Gettyimages | Mario Tama / Staff
de Ioana Mircea    |    10 Oct 2022   •   23:45

Organizaţia Naţiunilor Unite şi Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie fac apel în raportul comun la măsuri în vederea pregătirii pentru viitoarele valuri de caniculă, astfel încât să se poată evita un număr mare de decese.

Ele punctează că există limite dincolo de care persoanele expuse la o căldură şi umiditate extreme nu pot supravieţui. Totodată există limite dincolo de care societăţile nu se mai pot adapta.

„Potrivit evoluţiei actuale a climei, valurile de căldură ar putea atinge şi depăşi aceste limite fiziologice şi sociale în cursul următoarelor decenii, în special în regiuni precum Sahel, Asia de Sud şi Asia de Sud-Vest”, susţin cele două organizaţii.

Această situaţie va avea ca rezultat „suferinţe şi pierderi de vieţi omeneşti la scară largă, mişcări ale populaţiei şi o agravare a inegalităţilor”, avertizează ele.

Căldura ucide deja mii de persoane anual şi provoacă din ce în ce mai multe decese odată cu accentuarea schimbărilor climatice, afirmă în raport Martin Griffiths, şeful agenţiei umanitare a ONU, şi Jagan Chapagain, secretarul general al IFRC.

Valurile de căldură sunt responsabile pentru unele dintre cele mai grave dezastre înregistrate vreodată în privinţa deceselor. Raportul aminteşte de valul de caniculă din 2003 din Europa, care a provocat peste 70.000 de decese, şi de un val de căldură din Rusia din 2010 care a ucis peste 55.000 de persoane.

„Criza climatică intensifica urgenţele umanitare la nivel mondial. Pentru a evita efectele sale cele mai devastatoare, trebuie să investim în mod egal în adaptare şi atenuare, în special în ţările cele mai expuse riscului”, a afirmat Jagan Chapagain, potrivit adevarul.ro.

×
Subiecte în articol: ONU canicula
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close