Antena 3 CNN Actualitate Avocata familiei Luizei, cerere de urgență privind cenușa din curtea lui Dincă

Avocata familiei Luizei, cerere de urgență privind cenușa din curtea lui Dincă

Avocata Carmen Obârșanu a făcut o cerere în legătură cu cenușa găsită în curtea lui Gheorghe Dincă.

Avocata familiei Luizei, cerere de urgență privind cenușa din curtea lui Dincă
21 Dec 2019   •   10:32

”Momentan, se așteaptă niște rezultate din America și de la INML, dar nu știm să se fi cerut o reexaminare. Am făcut niște obecțiuni la rapoartele de analiză. Nu mi s-a dat niciun răspuns. Cred că este cam târziu, pentru că se apropie momentul trimiterii dosarului în instanță. Însă, abia acum am aflat de rapoartele de expertiză din dosar.' a spus Carmen Obârșanu, avocata familiei Melencu, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune.

Amintim faptul că familia Măceșanu a fost chemată, luni, 23 decembrie, la DIICOT pentru a ridica certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu. Aceștia au anunțat prin vocea lui Alexandru Cumpănașu faptul că nu vor ridica acest document. 

Întrebată cum va reacționa dacă și Luiza va fi declarată oficial moartă, Monica Melencu a declarat: 'Nu există nicio dovadă că fata mea a murit! Nu accept cuvântul mort de la autorități! Copilul meu este viu! Luiza trăiește! Să audă toată țara! Să îmi aducă copilul înapoi!' a reacționat Monica Melencu.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close