Antena 3 CNN Actualitate Avocata fraților Tate: "Tristan are un bebeluș de trei săptămâni pe care nu l-a văzut niciodată"

Avocata fraților Tate: "Tristan are un bebeluș de trei săptămâni pe care nu l-a văzut niciodată"

Celebra avocată Tina Glandian, cea care a apărat în instanţă celebrități precum Mike Tyson și Chris Brown, îi reprezintă acum pe fraţii Tate. Aceasta spune că fraților Andrew și Tristan Tate li se încalcă drepturile prin prelungirea mandatului de arestare.

Avocata fraților Tate: "Tristan are un bebeluș de trei săptămâni pe care nu l-a văzut niciodată"
Sursa foto: instagram.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Feb 2023   •   17:56

Avocata Tina Glandian a declarat, în cadrul unei conferințe de presă în România, că frații Tate "sunt în arest fără ca acuzațiile împotriva lor să fie formulate".

"Investigația a început în aprilie 2022 și suntem pe 1 februarie 2023. Deci la aproape un an de la începutul investigației iar acest lucru spune foarte multe despre probele care există”, a precizat Glandian.

Citeşte şi: Mișcare disperată a fraților Tate: Au angajat-o pe avocata vedetelor din SUA ca să îi scape de arest

Celebra avocată spune că ambii fraţii cu cetăţenie americană sunt închişi fără să li se ofere posibilitatea de a fi eliberaţi pe cauţiune sau condiţionat ori fără ca acuzaţiile să fie formulate împotriva lor.

Ea spune că reținerea celor doi frați controversați e o încălcare a drepturilor umanitare internaționale. 

Avocata Tina Glandian a explicat cum vrea să obțină eliberarea fraților Tate. Aceasta spune că nu există probe împotriva lor și nu există antecedente penale în cazul amândurora.

În plus, avocata a menţionat factori suplimentari. "Tristan are un bebeluș de trei săptămâni pe care n-a avut oportunitatea să-l întâlnească încă pentru că fraţii sunt arestaţi dinainte ca acesta să fie născut", a mai spus Tina Glandian.

"Vom continua să luptăm pentru a-i scoate din arest și a-i aduce acasă", a mai spus avocata fraților Tate.

Fraţii Tate, aduşi din nou la DIICOT pentru percheziţia informatică: "Dovezile au fost fabricate"

Fraţii Tate află în scurt timp dacă scapă de arestul preventiv. Cei doi au contestat decizia, iar judecătorii de la Curtea de Apel vor stabili azi dacă cei doi milionari vor fi cercetaţi în arest, ori dacă vor fi anchetaţi în libertate. 

În cazul în care contestaţia va fi respinsă, fraţii Tate vor mai rămâne în arest până când va expira măsura legală.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close