Antena 3 CNN Actualitate Avocatul familiei Bercea: Clientul meu va publica înregistrările cu Mircea Băsescu

Avocatul familiei Bercea: Clientul meu va publica înregistrările cu Mircea Băsescu

Avocatul familiei Bercea: Clientul meu va publica înregistrările cu Mircea Băsescu
18 Iun 2014   •   18:01

Avocatul familiei Bercea, Pavel Abraham, a anunţat în emisiunea 100 de Minute de la Antena 3 că înregistrările în care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, apare vorbind despre o presupusă mită cu fiul lui Bercea Mondial, vor fi făcute publice de clientul său.

Pavel Abraham a declarat că, în contextul în care dosarul pare să meargă într-o direcţie anormală, i-a dat acceptul clientului său să facă publice înregistrările. "Am suspiciune rezonabilă că suntem pe un drum greşit", a spus avocatul, făcând referire la modul în care este instrumentat cazul.

În această seară, de la ora 21.30, la Sinteza Zilei, va fi difuzată înregistrarea discuţiei dintre fiul lui Bercea Mondialu şi fratele lui Traian Băsescu, Mircea Băsescu.

„Clientul meu, de mai mult timp, a intenţionat să difuzeze aceste înregistrări şi altele pe care le are. Eu l-am calmat în permanenţă numai pentru faptul de a nu crea o impresie proastă”, a explicat Abraham.

„Într-adevăr, pot să facă publice, din acest moment, aceste înregistrări”, a mai declarat avocatul.

Înregistrările în care fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar apărea vorbind despre bani cu fiul lui Bercea Mondial au ajuns, pe 13 iunie, la DNA Constanţa.

Înregistrările au fost depuse în dosarul de şantaj în care este implicat Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.

În materiale se vorbeşte despre eliberarea lui Bercea Mondial şi apare şi numele preşedintelui Traian Băsescu, după cum a precizat avocatul familiei Bercea, Pavel Abraham, cel care le-a şi depus la DNA.

Este vorba despre două înregistrări, una audio-video şi alta numai video, făcute în mediul ambiental şi datate 20 şi 26 februarie 2012 sau 2013, a declarat anterior avocatul Pavel Abraham

×
Parteneri
Daniel Baciu, mesaj pentru toți pensionarii români
x close