Antena 3 CNN Actualitate Avocatul lui Pinalti: Urmează ARESTĂRI RĂSUNĂTOARE în dosarul Microsoft

Avocatul lui Pinalti: Urmează ARESTĂRI RĂSUNĂTOARE în dosarul Microsoft

Avocatul lui Pinalti: Urmează ARESTĂRI RĂSUNĂTOARE în dosarul Microsoft
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    29 Oct 2014   •   20:17

Avocatul inculpatului Pinalti, Cătălin Dancu, a anunţat, miercuri, că vor urma alte arestări de răsunet, referindu-se la dosarul Microsoft.

Întrebat dacă ar trebui să ne mai aşteptam şi alte reţineri în acest dosar, după ce fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi în dosarul licenţelor Microsoft, Dancu a spus:

"Da, eu cred că dacă lucurile merg în această direcţie, s-ar putea să mai existe încă 3-4 băieţi veseli care să bârfească, să vorbească şi să ne pomenim că şi alţii pot face obiectul unor reţineri răsunatoare, cum au fost acestea", a spus apărătorul primarului Pinalti, Cătălin Dancu.

De asemenea, Dancu susţine că, în cazul primarului Gheorghe Ştefan, acum arestat, nu sunt niciun fel de înregistrări telefonice care îl privesc în legătură cu dosarul Microsoft.

"Datele existente în dosar nu confirmă niciun transfer de 4 milioane de euro nici în mod direct, nici în mod indirect în beneficiul lui Gheorghe Ştefan. În privinţa lui Gabriel Sandu, sunt date evidente cu privire la plăţi şi sume de bani care au fost date", a adăugat avocatul Dancu.

Declaraţia lui Dancu a fost prezentată miercuri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, precum şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi miercuri dimineaţă în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close