Avocatul Poporului a anunţat, miercuri, că a fost sesizat cu privire la Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private şi cu privire la Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, reglementând condiţionarea exercitării dreptului la muncă al personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare publice sau private şi al centrelor rezidenţiale, de obţinerea certificatului digital al UE privind COVID-19.
Potrivit ambelor proiecte de acte normative, costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul din cadrul unităţilor vizate, cu excepţia personalului care are indicaţie medicală pentru nevaccinare.
”Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private prevede sancţiunea suspendării contractelor individuale de muncă, respectiv a încetării de drept a contractelor de muncă, în situaţia în care perioada de suspendare cumulează 30 de zile în situaţia în care angajaţii nu prezintă certificatul digital în condiţiile prevăzute de aceste acte normative, iar Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 stabileşte interdicţia accesului în centrele rezidenţiale a personalului care nu prezintă certificatul digital sau, după caz, interzicerea desfăşurării activităţilor care presupun contactul cu persoanele beneficiare.
Recunoscând obligaţia constituţională a statului de a lua măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice, Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative care condiţionează exercitarea dreptului la muncă al personalului din unităţile sanitare publice şi private, precum şi al personalului încadrat în centrele rezidenţiale publice şi private de obţinerea certificatului de vaccinare sau de certificatul de testare (cu plata testelor realizată de către angajat), sub sancţiunea suspendării contractului individual de muncă, respectiv a încetării de drept a acestuia reprezintă măsuri restrictive privind exerciţiul dreptului la muncă, al egalităţii în 2 drepturi şi al asigurării măsurilor de protecţie socială, măsuri lipsite de proporţionalitate şi inadecvate scopului urmărit”, a transmis Avocatul Poporului.
Restrângerea unor drepturi şi libertăţi poate fi făcută numai prin lege
Instituţia precizează că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţia României, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi poate fi făcută numai prin lege.
”Anul trecut, în contextul pandemiei, Curtea Constituţională a emis mai multe decizii în care a precizat clar şi ferm că o asemenea restrângere se poate face numai prin lege ca act normativ aprobat de Parlament, nu prin ordonanţe de urgenţă sau acte administrative. Aşadar, Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii nr. 55/2020 va fi neconstituţională”, a mai transmis Avocatul Poporului.
Potrivit instituţiei, conţinutul actelor normative aflate în stadiul de proiect este total inadecvat, din următoarele considerente:
- potrivit datelor oficiale furnizate, numărul persoanelor vaccinate în România este, de 5.353.033 (la data de 28 septembrie 2021);
- în urma zecilor de anchete şi vizite realizate de instituţia Avocatul Poporului atât în centre rezidenţiale, în cămine de bătrâni, în centre de plasament, în centre de recuperare, dar şi în unităţi sanitare, s-a constatat un mare deficit de personal în aceste instituţii;
- costurile testelor RT-PCR sau al testelor antigen rapid sunt foarte ridicate raportat la puterea de cumpărare a cetăţenilor;
- statul nu a intervenit, ca în cazul altor state din Uniunea Europeană, în vederea creării cadrului legal pentru plafonarea preţului testelor de o manieră care să faciliteze cetăţenilor accesul la efectuarea acestora, ca măsură de protecţie anti-COVID.
”Avocatul Poporului apreciază că soluţiile legislative menţionate, în forma propusă, sunt de natură să aducă atingere următoarelor prevederi constituţionale: dreptului la muncă şi protecţia socială a muncii, consacrat de art. 41, interzicerii discriminării pe criterii de avere, prevăzută în art. 16 alin. (1) şi art. 4 şi încălcării dreptului beneficiarilor din centrele rezidenţiale la măsuri de asistenţă socială, recunoscut de art. 47 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală”, a mai transmis Avocatul Poporului.
Analiza Avocatului Poporului privind cele două proiecte de acte normative aflate în proces legislativ a fost transmisă prim-ministrului, ministrului interimar al Sănătăţii şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Medicii fără certificat verde, contract de muncă suspendat pentru 30 de zile
Reacția Avocatului Poporului vine după ce guvernanții au anunțat că vor să implementeze un proiect de act normativ prin care personalul medical va fi obligat să aibă certificatul verde. În caz contrar, li se va suspenda contractul de muncă.
În prima fază pentru 30 de zile, iar după această perioadă, dacă vor refuza în continuare vaccinarea sau testarea sau dacă nu vor demonstra trecerea prin boală, așa cum prevede documentul, cei vizați se vor alege cu întreruperea definitivă a contractului de angajare.
Proiectul de act normativ urmează să ajungă în Parlament pentru dezbatere și adoptare. Ulterior, va fi trimis pentru promulgare către președintele Klaus Iohannis.